sâmbătă, octombrie 31, 2026

Încă un profesor de la Liceul de Artă, reținut pentru act sexual cu un minor. Acesta a candidat pentru Consiliul Județean Dolj pe listele AUR

Polițiștii craioveni au reținut miercuri – 5 noiembrie un bărbat în vârstă de 63 de ani, acesta fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată. Acesta, profesor la Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova, ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu o elevă, în locații din municipiul Craiova. Se pare că acesta ar fi înregistrat o parte dintre întâlniri, mai multe filme și fotografii fiind găsite pe un dispozitiv de stocare a datelor.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2018 – decembrie 2019, profitând de poziția sa de încredere și autoritate asupra unei  persoane vătămate minore (de 16 – 17 ani în acel interval de timp), eleva sa, precum și în scopul producerii de materiale pornografice, persoana în cauză ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu aceasta, în locații din municipiul Craiova. În dispozitivele de stocare a datelor aparținând persoanei cercetate au fost descoperite mai multe fișiere de tip foto și video, în care victima minoră ar fi manifestat un comportament sexual explicit.  La data de 5 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei în cauză, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Astăzi, 6 noiembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile“. Se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.

Din informațiile noastre ar fi vorba despre cunoscutul Lucian Irimescu, profesor de grafică, care s-a aflat, în urmă cu un an, inclusiv pe lista de candidați AUR pentru Consiliul Județean Dolj.

Al doilea caz la același liceu

Absolut șocant este faptul că acesta este al doilea cadru didactic al Liceului de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova care este implicat într-un dosar care implică sexul cu minori. Asta după ce, în luna septembrie, profesorul Bogdan Radu Botezatu a fost la rândul său reținut, fiind acuzat că, timp de jumătate de an, ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă în vârstă de 16 ani.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

PSD și-aduce prefectul înapoi. Cosmin Durle va fi instalat în funcție luni

Schimbare la conducerea Prefecturii Dolj. Eugen Călinoiu a fost eliberat din funcția de prefect printr-o hotărâre de guvern adooptată...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI