sâmbătă, octombrie 31, 2026
Avem primul rezultat de etapă în campionatul național de austeritate, faza pe vardiști

Primăria Craiova a luat 18 miliarde de lei vechi de la gura polițiștilor locali

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

În campania națională de reducere a cheltuielilor bugetare în vederea reducerea deficitului bugetar, care a declanșat multă gălăgie dar puține rezultate concrete, avem totuși primele rezultate palpabile.

Amatorii de statistici pot consemna spre exemplu că, dintre bugetarii craioveni, polițiștii bugetari au dăruit masa la combaterea deficitului cu 1, 85 milioane de lei noi (18, 5 miliarde de lei vechi).

Suma este prevăzută în proiectul de rectificare a bugetului local al Craiovei, care urmează să fie adoptat la ședința din această săptămână, și provine, în cea mai mare parte, din reducerea normei de hrană acordate polițiștilor locali craioveni, cu aproximativ o treime.

„La partea de cheltuieli, Poliţia Locală a Municipiului Craiova propune: -diminuarea prevederii la titlul I „Cheltuieli de personal” cu suma de 1.850.00
mii lei, potrivit Deciziei nr. 65/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind
examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi şi prevederile Hotărârii
Consiliului Local nr.209/2025 prin care s-a aprobat modificarea valorii financiare zilnică a normei de hrană acordată personalului din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Craiova, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.36/2025 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice (plafonarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare la valoarea de 300 lei brut pe lună), precum şi ca urmare a economiilor rezultate din încetarea raportului de muncă a 16 funcţionari publici”, se arată în proiectul de rectificare.

De menționat că decizia reducerii drastice a normei de hrană fusese deja adoptată de consiliul local încă din luna mai, la capătul unei serii de ordonanțe de urgență ce vizau reducerea cheltuielilor bugetare. Ordonanțele au fost urmate și de o decizie lămurire a unor chestiuni de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție care i-a trecut definitiv pe polițiștii locali în rândul militarilor și polițiștilor. Cel puțin în privința normei de hrană, dacă nu a vârstei de pensionare și pensiei efective.

Norma de hrană a poliției locale craiovene a fost o adevărată epopee în ultima perioadă. La începutul anului le-a fost acordat acest drept polițiștilor locali cu titlu provizoriu, până la aprobarea bugetului. În martie a fost aprobat bugetul local, consfințind dreptul pentru întregul an, efortul bugetar fiind calculat la 4,8 milioane de lei. În mai a venit „scurtarea” sumelor, din motivele precizate mai sus, iar acum vedem efectul cuantificat în economii bugetare.

Atmosferă încărcată la Poliția Locală

Ca o palidă consolare pentru agenții poliției locale, vine avertizarea, în același proiect de rectificare a bugetului local, că există lucruri și mai grave pe care le poți păți în timpul serviciului decât micșorarea normei de hrană. De exemplu să mori trăsnit în exercițiul funcțiunii. La pachet cu cedarea celor 18 miliarde de lei vechi din norma de hrană, conducerea poliției locale cere câteva sute de milioane de lei vechi pentru instalarea unui paratrăsnet. tot de nevoie, ce-i drept, la cererea ITM. Poliția locală craioveană cere consiliului local „majorarea titlului XIII ”Active nefinanciare” cu suma totală de 43,00 mii lei prin introducerea obiectivului „Realizare instalaţie paratrăsnet cu dispozitiv de amorsare(PDA)”, ce presupune instalarea unui sistem de paratrăsnet pe clădirea sediului Poliţiei Locale, în vederea obţinerii avizului Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, pentru camera de armament şi muniţie amenajată la parterul instituţiei, destinată depozitării muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţii, conform notei de fundamentare nr.56924/2025”.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

PSD și-aduce prefectul înapoi. Cosmin Durle va fi instalat în funcție luni

Schimbare la conducerea Prefecturii Dolj. Eugen Călinoiu a fost eliberat din funcția de prefect printr-o hotărâre de guvern adooptată...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI