Două noi parcări au fost deschise pe drumul expres care leagă Craiova de Pitești, ducând numărul facilităților de acest gen date în funcțiune pe arteră la șase, anunță DRDP Craiova.
Procesul e însă departe de a fi încheiat, drumarii continuând procedurile de concesionare, având în vedere că, deși DEX 12 este deschis cirulației de câțiva ani, procentul parcărilor deschise nu a atins până la această oră 50 la sută din total.
„S-au deschis încă două parcări pe DEx 12, Craiova-Pitești, cele de la km 29 pe ambele sensuri (zona localității Balș). În prezent din cele 16 parcări de pe DEx 12 (câte 8 parcări pe fiecare sens), sunt deschise 6 parcări ( câte 3 parcări pe fiecare sens), km 29, km 55 și km 84. Aceste parcări se află în diverse stadii privind concesionarea, cele mai avansate fiind parcările de la km 55 (stânga-dreapta), acolo fiind deja semnat contractul de concesiune cu un distribuitor de carburant. Toate parcările deschise sunt parcări de lungă durată (spații de servicii)”, se arată în informarea DRDP Craiova.


