Cu ocazia participării la „Gala Excelenţei în Educaţie”, un eveniment caritabil organizat în data 19 septembrie, ce a avut ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea performanţei şcolare în judeţul Vâlcea, Claudia Banu a reiterat convingerea că investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitor.
„Astăzi am participat la „Gala Excelenţei în Educaţie” – un eveniment care ne reamintește că viitorul se construiește prin educație, curaj și pasiune.
Fiecare premiu înseamnă ore de muncă, perseverență, dar și oameni care au crezut în acești tineri: părinți, profesori, prieteni. În spatele excelenței nu stă întâmplarea, ci o întreagă comunitate care susține visurile.
Această gală a fost o dovadă că investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitor, iar elevii premiați astăzi nu sunt doar laureații unei seri, ci potențiali arhitecți ai comunității noastre.
Felicitări organizatorilor pentru această inițiativă frumoasă care deschide drumuri noi!”, a transmis Claudia Banu.

Zeci de personalităţi din lumea sportului, a culturii, a educaţiei şi vieţii publice, alături de oameni de afaceri şi reprezentanţi ai comunităţilor locale au fost prezenţi la această gală, contribuind la fondul de recompense pentru elevii şi profesorii care fac cinste judeţului prin rezultatele remarcabile obţinute la olimpiadele şi concursurile naţionale.
Invitaţii au licitat pentru o serie de obiecte donate de vedete din diferite domenii, începând cu Simona Halep, David Popovici, alpinistul Horia Colibăşanu, Cătălin Moroşanu, Cătălin Cârjan şi până la proaspăta campioană europeană la atletism, Ştefania Uţă sau tezaurul uman viu al Vâlcii, opincarul Alexandru Ilinca.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „General Magheru 68” Rm. Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Asociaţia “Anton Pann 273” Rm. Vâlcea.



