joi, septembrie 17, 2026

Vâlcea: Au început lucrările pe „Drumul Călugărului”

RAJDP Vâlcea a demarat lucrările de modernizare pe DC 171, care face legătura între comuna Muereasca și stațiunea Băile Olănești.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Proiectul prevede modernizarea  a  1,5 km de drum, care în prezent este neasfaltat, precum și amenajare de rigole și podețe.

„Au început lucrările pe Drumul Calugărului!

Astăzi(8 iulie n.r.) am fost la Muereasca, unde colegii de la RAJDP au început lucrările de modernizare pe DC 171, un drum strategic, care face legătura cu Băile Olănești.

Prin proiect, se va moderniza sectorul de 1,5 km care în prezent este neasfaltat, se vor amenaja rigole și podețe, astfel încât circulația să se realizeze în condiții de siguranță.

Este un proiect pe care eu mi l-am dorit foarte mult și pentru care noi, Consiliul Județean Vâlcea, ne-am implicat în obținerea finanțării de la Guvern.

Drumul Călugărului va fi în scurt timp un drum al stațiunilor, fiindcă ne dorim să reabilităm și sectorul dintre Mueresca și Călimănești.

În acest sens, le-am solicitat colegilor de la RAJDP să facă o analiză în ceea ce privește lucrările și pentru acest tronson.

Vom crea astfel un nou drum turistic, care va scurta considerabil distanța dintre principalele stațiuni vâlcene: Băile Olănești și Călimănești-Căciulata”, potrivit președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI