„În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe DN 56, în afara localității Maglavit, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat care au stabilit faptul că o femeie, de 70 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, în afara localității Maglavit, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-o cultură agricolă.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și doi pasageri de 72 și 74 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
Dolj: O șoferiță de 70 de ani s-a răsturnat cu mașina pe câmp
Trei persoane au ajuns la spital după ce o șoferiță în vârstă de 70 ani s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din apropierea localității Maglavit. Polițiștii au testat-o pe septuagenară cu aparatul alcoolotest, rezultatul fiind însă negativ.


