vineri, septembrie 25, 2026

Primăria Râmnicu Vâlcea anunță încheierea lucrărilor de asfaltare pe două străzi importante

Strada Dealul Malului și un segment din strada Ostroveni se prezintă acum într-o stare foarte bună, ca urmare a lucrărilor de asfaltare care s-au încheiat recent, a anunțat municipalitatea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„O lucrare complexă (ca urmare a configurației terenului și a spațiilor deseori limitate), dar și de anvergură (10.000 mp distribuiți pe o lungime de doi kilometri) s-a încheiat în aceste zile: Primăria Râmnicu Vâlcea a asfaltat strada Dealul Malului, după amenajările anterioare ce au vizat rețeaua de canalizare manajeră. Cele aproape 200 de gospodării din zonă au scăpat astfel de problemele serioase ce afectau această stradă, mai ales în perioadele cu ploi sau ninsori (circulație auto îngreunată, revărsări de ape în curți etc.). În perioada următoare se vor trasa marcajele rutiere și, de asemenea, va fi reabilitat și podețul din structura acestei căi rutiere.

Tot în ultimele zile, respectând promisiunea făcută de primarul Mircia Gutău, s-a finalizat asfaltarea segmentului din strada Ostroveni cuprins între Grădina Zoologică și capătul dinspre sud, astfel încât întreaga stradă în lungime de peste 1,5 km se prezintă acum într-o stare foarte bună„ a precizat  Biroul de Presă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani.

„Drăgășaniul este un oraș cu o identitate puternic legată de vie și de vin, iar începutul lunii octombrie ne...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI