duminică, aprilie 20, 2025

Florin Gătejescu (PNL): „Este inadmisibil ca un oraș european să nu aibă o soluție legată de eliminarea problemelor din trafic!“

Consilierul liberal Florin Gătejescu a criticat marți, în cadrul unei conferințe de presă, lipsa unei strategii a actualei administrații din fruntea primăriei Craiova în ceea ce privește rezolvarea problemelor de trafic. El spune că șoferii sunt nevoiți să piardă zilnic zeci de minute în coloanele care se formează în anumite puncte din oraș, precum strada Caracal, cartierul Lăpuș sau intersecția străzii Bariera Vâlcii cu strada Decebal.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Asistăm cu toții în ultimii ani a aglomerării traficului din municipiul Craiova, vizibilă în anumite intervale orare. (…) Oamenii stau în trafic zeci de minute sau chiar mai mult. Proiectele pe care noi le susținem (…) vizează tocmai aceste aspect. Noi considerăm că este inadmisibil ca un oraș civilizat și un oraș european să nu aibă la acest moment o soluție legată de eliminarea problemelor din trafic, mai ales la ieșirile din oraș“, a afirmat Gătejescu.

Liberalii craioveni vor pasaje pentru mașini și pentru pietoni

Consilierul liberal a vorbit despre nevoia construirii a două pasaje supraterane, unul la intersecția străzii Caracal cu strada Decebal, iar cel de-al doilea în cartierul Lăpuș, la intersecția bulevardului Calea București cu strada Tehnicii. Gătejescu a estimate că elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice aferente ar costa municipalitatea aproximativ patru milioane de lei. „Sursa de finanțare ar putea fi asigurată prin deducerea din subvenția pentru organizarea festivalului IntenCity. Noi salutăm organizarea acestui festival, care pare să aibă priză la publicul craiovean, dar considerăm că mijloacele de finanțare trebuie să fie altele decât bugetul primăriei Craiova“.
De asemenea, un alt proiect menit să ajute la fluidizarea traficului din Craiova îl reprezintă amenajarea a două pasaje subterane de pietoni. Ambele vizează bulevardul Calea București, unul la intersecția cu bulevardul Carol I și celălalt la intersecția cu strada Horia. „Sperăm că majoritatea din Consiliul local, formată din PSD și AUR, să se aplece asupra acestor proiecte și să încercăm să realizăm lucruri importante pentru craioveni nu doar chestiuni care țin de exerciții de imagine“, a adăugat liberal.

Sas: Investițiile în fluidizarea traficului necesită o planificare pe mulți ani

La rândul său, Teodor Sas a precizat că investițiile în fluidizarea traficului sunt investiții mari, care necesită o planificare întinsă pe o perioadă de câțiva ani. „Sunt investiții la care trebuie să te gândești ce va fi peste 5 sau 10 ani. Spre exemplu, cele două pasaje supraterane pe care le propunem noi este clar că nu pot fi realizate în acest an, dar trebuie să începi de undeva“, a declarat Sas.


- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Uniunea Studenților din România: TOLERANȚĂ ZERO pentru abuzurile de putere din universități!

„Recent, în spațiul public au fost semnalate acuzații grave privind posibile abuzuri din partea administrației universitare din cadrul Universității...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI