joi, septembrie 17, 2026

Craiova: O șoferiță a rupt cu mașina un stâlp de pe marginea străzii. În mașină avea un copil de 4 ani

O șoferiță a reușit o „performanță“ deloc de invidiat după ce aproape că a retezat cu mașina un stâlp de electricitate de pe marginea unei străzi extrem de circulate din Craiova. Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, atât șoferița, cât și o fetiță aflată pe bancheta din spate fiind transportate la spital.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Caracal, din municipiul Craiova. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că o femeie de 41 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Caracal, din localitate, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, lovind un stâlp de susținere a cablurilor electrice. În urma evenimentului rutier, femeia și o minoră de 4 ani, pasageră în autoturism, asigurată în dispozitivul special prevăzut, pe bancheta din spate, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital, conștiente și cooperante“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj, în care se menționează că șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI