joi, martie 27, 2025

Vâlcea: Fundația Vodafone a  selectat Biblioteca din Mateești pentru a oferi educație digitală seniorilor. Citiți care sunt celelalte 16 biblioteci din țară alese

Biblioteca Publică Locală din comuna Mateești, județul Vâlcea, a fost selectată printre cele 17 biblioteci din România care urmează să ofere educație digitală seniorilor prin programul Hi Digital al Fundației Vodafone

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

    Fundația Vodafone a finalizat selecția bibliotecilor în care va desfășura, pe parcursul anului 2025, proiecte de educație digitală pentru persoane de peste 65 de ani prin programul Hi Digital. Bugetul alocat acestei etape este de 900.000 de lei, iar cele 17 biblioteci selectate, care deservesc 37 de localități din țară, vor beneficia de suport financiar și sprijin din partea Fundației Vodafone pentru desfășurarea atelierelor.

‘În această etapă a programului Hi Digital, vrem să ajungem cu module de educație digitală la cât mai multe persoane de peste 65 de ani din cele 37 de localități. Vrem să le arătăm, prin cursuri adaptate pentru vârsta lor, că uneori să dobândești abilități digitale poate fi mai simplu decât se așteaptă. Odată dobândite, aceste abilități sunt de mare ajutor pentru rezolvarea problemelor de zi cu zi. Seniorii s-ar simți mai independenți și mai siguri pe ei și nu ar mai fi nevoiți să apeleze la terți de fiecare dată când au o problemă care se poate rezolva printr-o simplă utilizare a telefonului inteligent’, potrivit  Angelei  Galeța, directorul Fundației Vodafone în România.


Cele 17 biblioteci selectate sunt:

1. Biblioteca Comunală Rucăr – județ Argeș
2. Biblioteca Municipală ‘Radu Rosetti’ Onești – județ Bacău
3. Biblioteca Județeană ‘V. Voiculescu’ Buzău – județ Buzău
4. Biblioteca Municipală Reșița – județ Caraș-Severin
5. Biblioteca Județeană ‘Ioan N. Roman’ Constanța – județ Constanța
6. Biblioteca Comunală Conțești – județ Dâmbovița
7. Biblioteca Comunală Vladimir – județ Gorj
8. Biblioteca Comunală Balotești – județ Ilfov
9. Biblioteca Județeană Mureș – județ Mureș
10. Biblioteca Comunală Tămășeni – județ Neamț
11. Biblioteca Comunală Botiz – județ Satu Mare
12. Biblioteca Județeană Satu Mare – județ Satu Mare
13. Biblioteca Liceului Teoretic ‘Babel’ Timișoara – județ Timiș
14. Biblioteca Orășenească ‘Prof. Ion Buzea’ Măcin – județ Tulcea
15. Biblioteca Comunală Nalbant – județ Tulcea
16. Biblioteca Publică ‘Antim Petrescu’ Păușești Măglași – județ Vâlcea
17. Biblioteca Publică Locală Mateești – județ Vâlcea

Pe toată durata programului, bibliotecile vor fi dotate cu un kit tehnologic, vor beneficia de un micro-grant pentru derularea optimă a atelierelor, de mentorat și de suportul echipei Fundației Vodafone.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Senatorul Andra Bică, apel pentru finanțarea și reformarea educației: „Este cheia dezvoltării noastre”

”Astăzi, vreau să vă supun atenției un mesaj ferm și clar: educația reprezintă piatra de temelie a viitorului nostru ca națiune. Într-o...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI