Fiecare sesiune de Bacalaureat scoate din puţul gândirii elevilor de fundul clasei inestimabile perle la scris. Nu a făcut excepţie nici sesiunea din august, bine tocmită, în care am gustat din plan exprimări de master chef cu o mână pe diplomă şi cu alta pe polonic. În vremuri atât de cenuşii, treacă de la noi. Să ne mai şi amuzăm, să mai şi râdem, e sănătos, cu toate că nu prea e râsul nostru – de părinţi, de profesori: „La pescuit, scriitorul se bucură de sânul naturii şi respiră aer direct din copaci” (e şi ceva poezie aici), „Tâmplăria e pasiunea lui, pentru că îl lasă fără gânduri în cap”, „Scriitorilor Brătescu şi Voineşti (ca şi cum ar fi doi – n.a.) le place tâmplăria”. Marius Chicoş Rostogan nu îl zăpăcea pe „prostovan” cu aere de teste Pisa, îl deştepta direct: „Nu-i aşa că pământul e rotund?”. Şcoala, uitând pe moment de invazia drogurilor, a sexualităţii şi a scandalurilor, mimează entertainmentul: „Iubitul ei l-a înşelat, aşa că se gândeşte ce i-ar face dacă l-ar prinde”. Problema e că „pietre” din astea de tezaur se rostogolesc în cotidian peste tot. Iată o „perlă” de curând pescuită dintr-un jurnal de Brăila: „Un bătrân şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni de către un autoturism”. Aveţi grijă cum urcaţi la bloc, puteţi fi rănit de către balustradă, de către lift. Îi revine cancelariei vreun „merit” în această privinţă? Păi de-aici ne promovăm reperele cu care vom coabita în practica atât de alambicată a vieţii. Şi când, într-o alchimie rocambolescă, vom fi nevoiţi să transformăm starea de graţie a unei generaţii cu starea de negaţie a alteia. Redau textual: „Ministerul Educaţiei a pus la punct o fişă de feedback despre abilităţile fiecărui profesor, pe care elevii o vor preda anonim”. Iniţiativa a fost primită aprobator, dar şi cu destulă reticenţă de dascăli: „Nici măcar să mai aberez n-am putut! Nici măcar atât!”. Suntem sfătuiţi în general să nu discredităm, să nu aducem atingere categoriilor sociale din care negreşit face parte şi corpul profesoral. Îi mai dăm una în creştet, prea şi-a luat-o în cap, nu-i aşa? De două ori greşit, cred. Întâi pentru că discipolul e pus să-şi bârfească magistrul şi, sub protecţia anonimatului, poate livra orice. Neiertându-i felul exigent în relaţia cu o parte a clasei şi cu notele darnice. Eleva poate consemna că profesorul a „mângâiat-o” nefiresc la un comentariu de-al acesteia. În al doilea rând, cei invitaţi să judece abilităţile unui dascăl au, la rândul lor, abilităţile de a o face? Dacă dom’ profesor mai emana un pic de autoritate, cu metoda de a putea fi turnat şi persiflat de către corigentul autor de perle, i se ia şi acest pic de autoritate. Credeţi că G. Călinescu, Tudor Vianu, Al. Piru, Nicolae Manolescu ş.a. n-au fost şi ei oameni?…
