În ultimii ani, creșterea numărului de atacuri ale urșilor asupra populației umane a devenit o problemă serioasă în multe locuri din România. Din păcate, ultimul dintre aceste atacuri s-a sfârșit cu o tragedie, în care o tânără de numai 19 ani, aflată într-o drumeție pe unul dintre cele mai frecventate trasee montane din Brașov, și-a pierdut viața. Tocmai pentru a evita situații similare pe viitor, sunt de părere că se impune adoptarea unor măsuri urgente de către autorități pentru a proteja, în primul rând, viețile omenești, dar și habitatul natural al urșilor. Căci, deși sub impulsul acestui episod nefericit suntem împinși către măsuri extreme, este esențial să găsim un echilibru între coexistența pașnică cu fauna sălbatică și siguranța comunităților umane, prioritizând întotdeauna viața oamenilor.
Nu putem nega faptul că o parte dintre aceste atacuri ale urșilor vin pe fondul reducerii habitatului natural al acestora animale din cauza defrișărilor, expansiunea așezărilor umane sau accesul facil al urșilor la surse de hrană în apropierea localităților. Este evident că, pe măsură ce oamenii invadează tot mai mult teritoriile naturale, urșii sunt forțați să caute hrană în zonele locuite, ceea ce crește probabilitatea interacțiunilor periculoase. Însă, deși este crucial să protejăm natura și animalele sălbatice, viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc. Întotdeauna! În acest sens, autoritățile trebuie să adopte măsuri stricte și eficiente pentru a preveni incidentele și pentru a asigura siguranța comunităților. Iar reacția promptă a autorităților statului, care propun fără întârziere modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în așa fel încât să prevenim și să combatem atacurile urșilor asupra persoanelor şi bunurilor acestora, este de apreciat. Coexistența pașnică între oameni și urși este posibilă doar printr-o abordare bine planificată și implementată, iar autoritățile au datoria să acționeze decisiv pentru a proteja viețile umane, respectând în același timp necesitatea de a conserva habitatul natural al urșilor.
Alin Stoica – deputat al Ligii Albanezilor din România