Acționând la adăpostul întunericului, persoane necunoscute au distrus un generator electric și opt cauciucuri ale unor utilaje agricole ce aparțineau firmei familiei Elenei Vârdol, liberala care și-a propus să tragă cortina peste epoca „fanariotă“ a actualului edil condamnat penal, social-democratul Ionel Ovidiu Gângioveanu. „De două luni de când am anunțat că voi candida, asupra mea și a familiei mele sunt exercitate presiuni din partea apropiaților fostului primar Gângioveanu. Am primit amenințări, ne-au fost distruse utilaje din câmp, ni s-au tăiat roțile la pivoții de irigare de două ori. Este ceva inimaginabil, parcă am trăi într-o țară bananieră, nu întruna membră a Uniunii Europene. Vă spun sincer, reacția poliției la fiecare dintre sesizările depuse de noi, fie scrise, fie sunând la 112, este una foarte anemică, oamenii legii intervenind cu mare greutate și doar după insistențe apăsate ale noastre. Păi, în ritmul acesta, până la alegeri vom ajunge să fim linșați în stradă“, a declarat, în exclusivitate pentru www.indiscret.ro, Elena Vârdol, viceprimar cu atribuții de primar al comunei Valea Stanciului și candidat al PNL la alegerile din luna mai.

Primarul Ionel Ovidiu Gângioveanu este unul dintre cei mai controversați edili ai PSD Dolj. El este condamnat penal și, în prezent, cercetat penal pentru abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu într-un nou dosar instrumentat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. În ceea ce privește acuzele adresate poliției doljene, reamintim că, în urmă cu trei ani, mai mulți lideri ai PNL Dolj au fost bătuți cu bestialitate pe ulițele comunei Breasta, când se aflau în campanie electorală, fără ca poliția să identifice un vinovat până în prezent. Această lipsă de reacție a organelor statului român, a căror sarcină este aceea de a păstra liniștea și a se asigura că faptele antisociale sunt aspru sancționate, naște reale suspiciuni cu privire la independența lor politică și determinarea cu care acționează pentru a se asigura că legea domnește în orice colț al acestui județ.