Vâlcea: Primarul care a câştigat alegerile cu 92%, contestat de contracandidatul PNL: „Din punct de vedere economic, Stoeneşti este un dezastru”

Venit recent la Partidul Naţional Liberal (PNL) după ce primarul din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, care a ajuns celebru pentru un scandal sexual cu o minoră, a plecat la PSD, antreprenorul Viorel Breazu (foto) a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă câteva probleme majore ale localităţii. Dispensare nereabilitate, transport dificil, sistem de canalizare nefuncţional, lipsa investitorilor privaţi şi a investiţiilor, sunt doar câteva dintre acestea. El a mai arătat că în localitate nu există niciun bancomat. Viorel Breazu a făcut cunoscute şi câteva soluţii la problemele semnalate, adăugând că are în jurul lui o echipă puternică, provenită din oameni din toate domeniile de activitate.

0

„Vin din mediul privat, din mediul de afaceri. Din punct de vedere economic, localitatea Stoeneşti este un dezastru. Avem nevoie de atragere de investitori, de a crea locuri de muncă în Stoeneşti. Pe de altă  parte, este nevoie  să promovăm localitatea. Am format în jurul meu o echipă de oameni competitivi, în aşa fel încât să administrăm eficient şi corect resursele comunei. Sunt multe de făcut la Stoeneşti, multe! Sistemul sanitar lasă de dorit, trebuie neapărat început cu această problemă.  Aşadar, reabilitarea dispensarelor, care arată într-un hal fără de hal, de asemenea, crearea unui punct sanitar de permanenţă pentru oameni. Localitatea este dispersată prin configurare, accesul spre dispensar se face destul de greu”, potrivit lui Viorel Breazu.

Drumul către Schitul Jgheaburi, spaima turiştilor

Acesta a mai adăugat că oportunităţile de turism au fost neglijate, iar localitatea nu a fost promovată. ”Trebuie să dezvoltăm şi turismul monahal, avem Schitul Jgheaburi, unde accesul se face foarte, foarte greu. Trebuie făcut şi acolo ceva. Vin oameni din toată  ţara şi întâmpină probleme, ne  întreabă cum pot să ajungă acolo  căci drumul este dificil de parcurs. Trebuie modernizat acel drum şi astfel putem promova şi localitatea”.

Viorel Breazu

Facilităţi de transport pentru pensionarii cu venituri mici şi pentru elevi

Viorel Breazu a mai declarat că va propune  în consiliul local  decontarea parţială a transportului în afara localităţii, atât pentru pensionarii cu venituri mici, cât şi pentru elevi. „De asemenea, avem în vedere – şi mi se pare primordial – ca, prin hotărâre de consiliu local, să venim în ajutorul pensionarilor cu venituri mici, să le facilităm transportul către oraş, către Râmnicu Vâlcea, către Horezu. Acolo avem numai firme private care execută transportul. Se pot deconta  câteva drumuri, la fel şi pentru elevii din  localitate.”

„Nu avem niciun un investitor în Stoeneşti”

„Am ales PNL pentru că sunt un om de dreapta, vin  din mediul privat şi gândirea noastră este către liberalism şi către antreprenoriat. Pentru că, până la urmă, bugetul localităţii se formează  pe taxe şi  impozite, iar acestea provin din mediul privat. Nu avem un investitor în Stoeneşti. Avem terenuri să le punem la dispoziţie, se pot face multe lucruri”.   

Fără canalizare, fără bancomat

„La noi în localitate s-a făcut mult şi prost. Sistemul de canalizare, spre exemplu, nu funcţionează. Nu sunt create locuri de muncă, nu există un bancomat în Stoeneşti,  bunăstarea oamenilor  nu stă numai în asfalt”, a mai spus Viorel Breazu la întâlnirea cu presa.  

Gheorghe Dumbravă – primar Stoenești

Deputatul Cazan despre actualul primar: „A pierdut comunicarea cu oamenii”

Deputatul PNL Laurenţiu Cazan a declarat că Gheorghe Dumbravă a tot câştigat alegerile la scoruri mari pentru că, practic, nu a avut contracandidat. ”Toată  lumea îl susţinea, acum a pierdut contactul cu realitatea, comunicarea cu oamenii.  Deşi a implementat proiecte de 22 milioane de euro, cetăţenii  nu mai au încredere în el.”  El a mai precizat că în jurul lui Viorel Breazu  se va crea o alianţă foarte solidă,  cu multe alte partide, exceptând, evident, PSD.

Facebook Comments