Considerate monumente de importanță națională, Cula Izvoranu – Geblescu, din comuna Brabova, și Cula Cernăteștilor, din comuna Cernătești, au fost inaugurate, vineri după-amiază, la capătul unui proiect de reabilitare derulat de CJ Dolj și finanțat din fonduri europene. Cele două cule vor fi amenajate ca puncte muzeale ale Muzeului Olteniei și incluse într-un circuit turistic și cultural.
Autotitățile județene vor să inițieze demersurile pentru a introduce culele din Oltenia în partimoniul Unesco, o întâlnire cu reprezentanți ai administrației centrale și și ambasadorii statelor Macedonia de Nord și Serbia având loc în acest sens vineri, la Palatul Administrativ din Craiova, înaintea evenimetului de prezentare ale celor două obiective turistice.
De altfel, CJ Dolj plănuiește ca, pornind de la cele două imobile restaurate, să organizeze un întreg Muzeu al Băniei Rurale în zonă, proiectul urmând să includă, pe lângă culele de la Cernătești și Brabova, reabilitarea Conacului Săulescu și amenajarea unui muzeu al satului în comuna Cernătești.
„Singurele două cule din Dolj, care au mai putut fi salvate de la degradare, ar putea intra în patrimoniul UNESCO după ce au fost reabilitate de Consiliul Județean Dolj. Este inițiativa pe care am anunțat-o astăzi, în cadrul evenimentului de inaugurare a celor două monumente istorice, inițiativă pentru care avem deja sprijin din partea Ministerului Afacerilor Externe și a unor înalți diplomați. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în demersul nostru de a recupera patrimoniul cultural și istoric al județului, de la cei care au scris proiectul pentru a accesa fondurile europene necesare, până la cei care au pus conceptul nostru în practică și la cei care au fost astăzi prezenți la spectacolul inaugural. Angajamentul Consiliul Județean Dolj este acela de a pune în valoare istoria și valorile acestui județ, de a ne așeza pe harta țării cu obiective reprezentative și de a ne impune în rândul celor care folosesc fondurile europene pentru revitalizarea satului românesc. De mâine, vă așteptăm să descoperiți farmecul vremurilor de odinioară și poveștile neștiute ale construcțiilor fortificate din Brabova și Cernătești! Ne vedem la cule!”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Proiectul de restaurare și consolidare a culelor Izvoranu-Geblescu și Cernăteștilor a fost implementat prin două proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare cumulată de aproximativ un milion de euro, fondurile fiind accesate de Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Primăria Brabova și Primăria Cernătești.