„Turismul, cartea câștigătoare a celui mai frumos județ din România – județul Vâlcea! Cred cu tărie că turismul are și va avea un rol covârșitor în ceea ce privește stabilitatea și dezvoltarea economică, pe termen mediu și lung, a județului Vâlcea! Tocmai de aceea, prioritizăm investițiile în turismul ce se poate face pe toată perioada anului, mizând de această dată pe valea râului Olănești, pe orașul Băile Olănești și pe comuna Vlădești, prin parteneriate instituționale solide și bunăvoința primarilor gospodari ai locului. Ne dorim așadar să construim de la zero un complex turistic de agrement, profitând de zona bogată în ape geo-termale din Băile Olănești. Viziunea noastră asupra acestui proiect combină următoarele elemente: 3 hectare de teren în mijlocul naturii, cu facilități moderne de agrement, piscine de tip infinity, saune, terenuri de sport, restaurante, dar și alte activități în aer liber, totul fiind gândit pentru a oferi turiștilor un sejur fabulos complet, ori o scurtă evadare din agitația cotidiană”, a precizat președintele CJ Vâlcea.

Primarul Vasilache: „Drumul spre Therme Olănești va fi modernizat prin programul Anghel Saligny”
„Drumul către acest obiectiv de agrement va fi modernizat prin programul Anghel Saligny. Practic, vor fi patru kilometri de drum, cu asfalt, trotuare, poduri și podețe”, a adăugat primarul din Olănești, Sorin Vasilache. Therme Olănești va fi ridicat în zona Tisa.


