miercuri, martie 26, 2025

Reabilitarea Bibliotecii „Omnia“, amânare de doi ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Procesul de reabilitare a imobilului monument istoric ce adăpostește Biblioteca „Omnia“ din Craiova va fi finalizat abia peste doi ani, potrivit unui document adoptat, recent, de Guvern. Cabinetul Ciolacu a aprobat la ultima ședință o hotărâre de guvern prin care se prelungește până la 30 iunie 2025  termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a trei monumente istorice din subordinea Ministerului Culturii, finanțate printr-un acord de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Unul dintre cele trei monumente este biblioteca craioveană, al cărei termen de finalizare a fost împins până în martie 2025.

„Este vorba despre Muzeul Național „George Enescu” Palatul Cantacuzino, Biblioteca Naţională a României – Filiala „Omnia” din Craiova şi Muzeul „Dr. Ioan şi Nicolae Kalinderu” din Bucuresti. În prezent, sunt în curs de implementare contractele de execuție a lucrărilor de consolidare şi restaurare aferente Palatului Cantacuzino şi Bibliotecii Franceze „Omnia”, urmând ca, în perioada următoare, să fie re-lansată procedura de contractare a serviciilor de actualizare a proiectului, asistență tehnică şi lucrări de execuție pentru Muzeul Kalinderu. Lucrările demarate în noiembrie 2021 la Palatul Cantacuzino urmează a se finaliza în cursul anului 2024, iar la Biblioteca Franceză „Omnia” se estimează că lucrările vor fi încheiate în martie 2025. Până în prezent, în cadrul aceluiași acord de împrumut, au fost deja consolidate/reabilitate și redeschise publicului 13 obiective, între care Palatul Regal Sala Tronului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul „Grigore Antipa”, Palatul Culturii- laşi, Casa Albastră, Teatrul „Vasile Alecsandri”, precizează un comunicat al Guvernului.

Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) destinat finanţării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România  are o valoare totală de 78,2 milioane euro.  Suma trasă din împrumut până în prezent se ridică la 67,2 mil. EUR (86% din împrumut). Costul total al proiectului, astfel cum este prevăzut în acordul de împrumut, este estimat la cca. 115 mil. euro, valoarea totală rămasă de utilizat cifrându-se la 15,9 mil. euro (inclusiv contribuția României la proiect).

Proiectul de reabilitare a bibliotecii a demarat în luna noiembrie 2021, fiind programat inițial să dureze un an și trei luni calendaristice. Contractul „design & build” pentru elaborarea proiectul tehnic și execuția lucrărilor de consolidare și restaurare a fost atribuit societății Rasub Construct SRL, la o valoare de 3.501.054 euro, fără TVA. Proiectul era prevăzut să fie finalizat în 27 de luni, din care 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor. Perioadele nu includ și intervalul necesar obținerii avizelor și acordurilor și nici cel aferent obținerii autorizației de construire. Lucrările de execuție vor cuprinde toată suprafața desfășurată a imobilului de 1.665 mp și terenul aferent în suprafață de 1.035 mp.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

A fost votat bugetul județului Vâlcea: 203 milioane euro, mai mic față de bugetul pe 2024

“   1.017.746.300 lei (cca 203 milioane euro) este cuantumul Bugetului pe anul 2025, ușor mai mic față de bugetul...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI