CJ Dolj a depus spre finanțare proiectul de reabilitare a drumului Mischii – Teslui, de 63 de milioane de euro

0

Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat depunerea proiectului, cel mai scump proiect de asfaltare a unui drum județean pentru care administrația județeană caută finanțare europeană în debutul ședinței de azi a plenului consiliului județean. „Astăzi s-au deschis primele apeluri de proiecte pe Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și, pentru că nu vrem să ratăm nicio posibilitate de finanțare, am depus deja cererea de finanțare pentru un nou obiectiv: modernizarea drumului județean DJ 641, tronsonul cuprins între limita județului Olt, intersecția cu DN 65 și intersecția cu DN65C. Acestă arteră rutieră are peste 44 kilometri lungime și traversează șase comune: Teslui, Drăgotești, Robănești, Pielești, Ghercești, Mischii, deservind o populație de aproximativ 15.000 de locuitori. Valoarea acestui proiect depășește 63 milioane de euro”, a precizat Cosmin Vasile.

Facebook Comments