duminică, octombrie 25, 2026
Porția de venin

Un duș rece contra indolenței PNL

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Îi văd pe liberali relaxați, cu capetele prin poze pe la varii chermeze. Nu are importanță că sunt de la Vâlcea sau de oriunde. Fericirea pare să aibă chipul lor! Le-aș reaminti o veste proastă, fie-mi iertată imixtiunea în oază: sondajele arată că au trecut pe locul trei în intenția de vot și că AUR le-a luat fața. Informația nu e de ieri, de azi, ci din ianuarie 2022. Dar nepricepându-se să gândească strategii, fiind orgolioși și neîndoielnic leneși, liberalii nu au făcut nimic. Acum se uită prin gaura cheii la PSD-iști, cu speranța că, având premier la guvernare, se vor eroda și ei și o vor lua în jos. De fapt, dușmanul lor este AUR, care i-a depășit cu vreo două procente (20% la 18%, conform celui mai recent sondaj INSCOP). Și care, în ultimii trei ani, a crescut cu 6%. Adică, de la 14,2% în iunie 2021 la 20,1% în iunie 2023. Care sunt motivele ascensiunii AUR? Înainte de a pune totul pe seama prostiei românilor, aproape că aș paria pe disperarea lor.

Dar să revin la liberali. Cu aproape fiecare măsură gândită și aplicată, s-au dat jos singuri de pe soclul pe care i-a urcat electoratul la alegerile din 2020. Au lăsat PSD să execute în serie IMM-urile cu taxe și impozite suprarealiste, și așa și-au pierdut un segment extrem de important de votanți. De fapt, au pierdut o parte din România. Nu le-a păsat că pe salariile mici avem cea mai mare taxare din Europa, că a crescut datoria publică sau că deficitul a intrat în risc de derapaj. Întrețin un stat –sugativă, ei fiind parte din acest stat, cu salariile lor colosale, cu pensiile lor speciale, cu oameni înfipți în agenții cu venituri amețitoare. Mai mult, acum, că au și ministru de Finanțe, se gândesc cum să mai stoarcă din firme ultimele resurse, prin alte supraimpozitări. Și ar face-o la jumătatea anului, sfidând orice strategie fiscală normală.

Ce e de făcut? Faptul că încă se află la guvernare oferă Partidului Național Liberal oportunitatea de a repara, parțial măcar, ceea ce a stricat și tolerat în acești ani. Cum? E treaba lor! Au această șansă, să recâștige o parte din România pierdută. Eu cred că este o șansă istorică. De ce? Pentru că ar putea să fie ultima, înainte de a se impiedica de pragul electoral, dincolo de care nu mai e nimic.

Dar mă tem că nu va fi așa. Într-un partid care începe să piardă teren, se activează instinctele de autoconservare. Mai pe românește, acum, cei din interior încep să se împingă unul pe celălalt afară din cercul puterii, pentru a-și păstra avantajele de după alegerile de anul viitor. Nu am nicio îndoială că periculos de mulți dintre liberali se gândesc la asta mai mult decât la orice altceva. Iar de va trebui ca după 2024 să plece acăsică, vor fi bine-mersi. Se vor întoarce la firmele pe care nu le-au părăsit niciodată, la noile lor afaceri coapte în perioada guvernării, vor privi cu liniște conturile din bănci. Când ți-ai pus interesele pe picioare mai contează că țara-i pe butuci?

Pentru a nu încheia pesimist și critic, le-aș recomanda liberalilor să vadă sau să revadă producția „Spinning Boris”. Este despre cum a recâștigat Boris Elțin încrederea rușilor, după ce trei strategi americani au găsit câteva soluții relativ simple. Una dintre ele era depistarea unei nevoi esențiale a populației. Cei care cred că „Spinning Boris” ar putea conține esențe de bolșevism, vor avea surprize. Bye, bye!

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI