sâmbătă, octombrie 24, 2026

Amenzi de peste 100.000 de lei în primele 2 zile de Intencity. 11 persoane depistate cu droguri

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foețele prezente la fața locului au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale în primele două zile de desfășurare a festivalului Intencity din Craiova. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții MAI, cuantumul amenzilor aplicate vineri și sâmbătă participanților la festival a depășit 1 miliard de lei vechi. 102210 lei mai precis.

Covârșitoarea majoritate a sancțiunilor aplicate, 164 din cele aproximativ 200, țin de abateri de la regimul circulației pe drumurile publice.

Totodată un număr de 11 persoane au pierdut drepl de acces la festival după ce polițiștii și jandarmii au găsit asupra lor droguri.

”Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise. Astfel, în prima zi de desfășurare a festivalului, jandarmii și poliţiştii craioveni au aplicat 106 sancțiuni contravenționale,  65 amenzi în valoare totală de  64.240 lei și 41 avertismente. Din totalul sancțiunilor, 80 au fost aplicate la regimul rutier, în valoare de 29620 de lei. În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 4 de persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere. (…) A doua zi jandarmii și poliţiştii craioveni au aplicat 97 sancțiuni contravenționale,  52 amenzi în valoare totală de  37.970 lei și 45 avertismente. Din totalul sancțiunilor, 84 au fost aplicate la regimul rutier, în valoare de 34.170 de lei. În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 7 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere”, precizează reprezentanții MAI.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI