Sfântul Sinod a luat din timp hotărârea ca 2023 să fie Anul pastorației persoanelor vârstnice. „Bunicii aceștia care au lucrat o viață întreagă – a punctat Preafericitul Părinte Patriarh – trebuie amintiți și ei în preocuparea Bisericii”. La București există Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, un alt centru își duce activitatea la Cluj-Napoca, un altul la Bacău etc., insuficiente pentru mulțimea de credincioși fără sprijin. Biserica este și ea copleșită de sărăcirea accentuată a populației, iar aici ne putem întrece în date statistice. În toată această ecuație se vorbește alarmant de îmbătrânire, proces natural, și tangențial (pentru că aici e cuiul) de neîmprospătare. Cei tineri nu se găsesc într-o relație prea bună cu natalitatea. Nu-i poți constrânge.
S-a întâmplat o dată în dictatură și a ieșit prost. Nu dictatură trebuie, ci condiții demne de viață. Din nefericire, piața muncii se restrânge peste tot. Pentru 2080 se preconizează un deficit de natalitate de 21,8 la sută dacă statul român nu ia chestiunea în serios. Adică să asigure un climat de familie civilizat. Mai degrabă saltă vârsta de pensionare și se mai gândește de unde împrumută milioanele cu dobânzi exorbitante pentru salarii și pensii. Criza este europeană și nu doar. Nu atât adaosul de vechime la pensie contează cât răspunsul la întrebarea dacă se va mai găsi cineva, bugetar sau privat, care în era roboților și a inteligenței artificiale să alerge cu limba scoasă după cei „activi” la vârsta bastonului. Așadar, ce facem cu natalitatea care se duce în cap? Biserica Ortodoxă își urmează rugăciunile și nu lasă din mână nici mugurul social. Încă de la botez! Are și pentru tineri ceea ce numim pastorație transmiterea valorilor creștine. Sfântul Ioan Hrisostom ne învață că „tinerețea este ca un cal sălbatic, are nevoie de priveghetori, dascăli, pedagogi, îngrijitori”. Statul? Recurge la tabele peste tabele, vuiește de date statistice alarmante, cum ar fi acelea că în ultimii 30 de ani România a pierdut 1,3 milioane de locuitori. Ce identitate să mai aibă românii care se îmbarcă în avioane spre mai toate țările din Europa și dincolo de ea, dacă nu „de pretutindeni”? S-a întrebat cineva din vârful puterii de la București cum să pună capăt hemoragiei migraționiste? Și dacă da, ce a urmat? Ce să-i determine pe tineri măcar atât, să nu-și mai părăsească țara, în raport cu mulțimile care au părăsit-o deja? Corupția, nepotismul, avariția sunt în floare. Și politizarea cu orice chip acolo unde nu-i este locul. Sistemul de sănătate e haotic, cel de educație reține ciurucurile și abandonează creierele. Chiar că o pastorație e bine-venită. Ce surprinde e că acoperă doar un an. Când nici următorii nu par să fie mai de Doamne-ajută.
