Pentru creştini, ortodocşi, catolici şi unii protestanţi, Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi, care, la un anumit moment bine definit în logica divină, dar ascuns omului, hotărăşte să devină om, să se întrupeze şi să vină pe pământ, urmând să parcurgă un „drum al calvarului”. Motivarea acestei intervenţii divine unice este greşeala lui Adam, păcatul originar sau primordial, care în Eden fiind, nu ascultă porunca lui Dumnezeu şi muşcă din măr, este alungat, iar legătura dintre Creator şi creaţia sa este întreruptă. După un timp, considerat pedagogic, Dumnezeu decide că este vremea ca lumea să mai primească o şansă şi alege întruparea sa ca mijloc al acestei răscumpărări, urmată de câteva evenimente (Patimile, Învierea, Înălţarea la ceruri etc.), care acum reprezintă centrul credinţei creştine şi prin care restaurarea omului este înfăptuită. În amintirea zilei în care Iisus s-a născut pe pământ se celebrează Crăciunul sau Naşterea Domnului, a cărei vechime coboară în jurul anilor 200 e.n.
Data de celebrare a Crăciunului
Potrivit Evangheliei după Luca, Iisus s-a născut în Bethleem, un oraş din Regatul lui Iuda. Însă data naşterii lui Iisus a ridicat multe probleme cercetătorilor din toate timpurile, dar, pe baza calculelor astronomice şi a indicaţiilor oferite de Evanghelii (amintirea cezarului August, a guvernatorului Quirinius al Siriei etc.), s-a acceptat ideea că acest eveniment a avut loc în anul 753 de la întemeierea Romei (însă şi aici este vehiculată o eroare de 4-6 ani). Cert este că în secolul al II-lea, Crăciunul era deja sărbătorit de către creştini. După o tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist, în timpul prigoanei pornite de împăraţii Diocleţian şi Maximian (284-305) împotriva creştinilor, mulţi dintre aceştia au fost arşi de vii într-o biserică din Nicomidia (Asia Mică), în care se adunaseră să celebreze Naşterea Domnului. În ceea ce priveşte ziua de sărbătorire a Naşterii lui Iisus, lucrurile sunt şi mai complicate. Până în secolul al IV-lea, Crăciunul devenise o sărbătoare stabilă a cultului creştin, dar ziua concretă în care trebuia celebrată era diferită în Apus faţă de Răsărit. Creştinii din Roma sărbătoreau naşterea lui Iisus în ziua de 25 decembrie, pe când cei din răsărit, până spre finalul secolului al IV-lea, sărbătoreau Crăciunul în ziua de 6 ianuarie. Această practică este amintită în multe scrieri din mediul creştin al vremii. Relevant însă este un document redactat la finalul secolului al IV-lea, numit Constituţiile Apostolice, care recomandă creştinilor din întreaga lume să sărbătorească Crăciunul în ziua de 25 decembrie. Care este însă motivul principal pentru care s-a stabilit această dată, este greu de explicat. Una dintre explicaţiile posibile are legătură cu Mithra, zeul oriental al soarelui, preluat şi de romani. Principala sărbătoare dedicată acestuia era în legătură cu „naşterea sa”, sărbătorită în jurul solstiţiului de iarnă. Este foarte probabil ca Biserica, prin celebrarea naşterii lui Iisus în aceeaşi perioadă, să încerce să ofere o alternativă creştină. Acesta este motivul pentru care, în cuvântările despre naşterea lui Iisus ale Sfântului Grigorie Teologul, din jurul anului 380, Iisus este numit „Soarele dreptăţii” sau „Adevăratul Soare”. De asemenea, este puţin probabil ca 25 decembrie să fie adevărata zi în care s-a născut Iisus. Fixarea acestei zile pentru sărbătorirea Crăciunului este, mai degrabă, survenită pe baza practicii creştine foarte timpurii. Inclusiv din punct de vedere etimologic, pentru denumirea sărbătorii există mai multe variante. Unii cercetători susţin că termenul provine de la latinescul calationem (forma de acuzativ a lui calatio), care însemna convocarea poporului pentru ca preoţii păgâni să anunţe viitoarele sărbători. Pe aceeaşi filieră latină, denumirea sărbătorii poate deriva din creatio/creatinomen, termeni echivalenţi pentru Naşterea lui Hristos, sau din limba slavă, unde sărbătoarea solstiţiului de iarnă era numită Korochun (în rusă), Kračún (în cehă şi slovacă), Karácsony (în maghiară).
Ce au în comun Iisus şi Moş Crăciun sau cum sărbătorim azi Crăciunul
În timp, sărbătoarea Crăciunului a evoluat şi aproape că s-a transformat complet faţă de înţelesul dat de creştinism. Mai mult decât atât, în secolul al XIX-lea apare un personaj fără de care azi nu ne-am putea imagina Crăciunul. Este vorba de Moş Crăciun, „născut” în Statele Unite ale Americii, care are rolul de a duce daruri, mai întâi copiilor şi, mai târziu, tuturor. În realitate, Moş Crăciun nu are nicio legătură cu sărbătoarea creştină a Naşterii lui Iisus. Legenda lui Moş Crăciun este creaţia profesorului new-yorkez de literatură orientală şi grecească Clement Clarke Moore, care, în 1822, a scris o poezie pe care a intitulat-o „O vizită din partea Sfântului Nicolae”, cunoscută astăzi ca „Noaptea dinainte de Crăciun” (The night before Christmas). Prin aceasta, aproape de unul singur, el a creat imaginea americană modernă a Crăciunului. În plus, fiecare naţiune şi-a dezvoltat propriile tradiţii de Crăciun, mai mult sau mai puţin legate de semnificaţia iniţială a acestei mari sărbători. De exemplu, simbolismul împodobirii „Bradului de Crăciun”, obicei introdus şi în cultura românească odată cu sosirea domnitorului Carol I, este printre cele mai dificile de încadrat în tabloul Crăciunului, ca să nu mai vorbim de latura consumistă care, fără niciun fel de dubiu, a depăşit cu mult latura religioasă.
Prin urmare, Crăciunul este sărbătorit azi pentru mult mai multe motive decât cele religioase. Deşi este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul nu mai are demult în centrul său evenimentul naşterii lui Iisus. Este, mai degrabă, pretextul pentru petreceri, vacanţe şi prime salariale.
