În mai 2005, actualul suveran a fost, pentru câteva zile, oaspetele măicuțelor de la mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu. De aici, a străbătut câteva trasee din munții Buila, a vizitat mănăstirile din zonă precum și atelierele unor meșteri ceramiști locali. Ulterior, primarul de atunci al orașului Horezu, Gheorghe Niță, a trimis o scrisoare către ambasadorul Marii Britanii la București în care arăta că prințul Charles a fost declarat cetățean de onoare al localității. Prințul a apreciat acest gest printr-o scrisoare către primar, în care a lăudat și frumusețea locurilor și ospitalitatea oamenilor. Atunci, prințul de Wales vizitat de două ori și atelierul ceramistului Gheorghe Paloși. Ce-a de-a doua vizită a durat două ore: ” Era de o modestie și de un calm care te surprinde. (…) Și-a manifestat dorința de a încerca să picteze. Pictura l-a fascinat, chiar a făcut o farfurie, a pictat-o exact cum ar face orice începător.”, spune meșterul Paloși
.
Pregătiri
Amănunte interesante despre vizita de la Horezu au apărut în 2009, în revista Dilema Veche, sub semnătura arhitectului Augustin IOAN; unul dintre cei care s-a aflat atunci în proximitatea prințului: „În 2005 am fost sunat de R.F., de la Ambasada Marii Britanii la Bucureşti. Trebuia să merg la Mănăstirea Horezu, pentru a pregăti, împreună cu o echipă britanică, vizita Prinţului Charles în România. Nu era prima şi nu avea să fie nici ultima, de atunci încoace. La Bucureşti m-am întîlnit cu secretarul Alteţei Sale şi cu comandantul gărzii sale personale. Doar al doilea era o persoană agreabilă, profund serioasă în misiunea sa de cartografiere a terenului, a obiectivelor de vizitat, a traseelor şi a posibilelor probleme de-a lungul lor. De primul nu mi-a plăcut decît atunci cînd şi-a cumpărat nişte coşuri de nuiele şi, mai tîrziu, cînd m-am întînit cu prinţul însuşi. Voi reveni. Nu ştiam despre ASR Prinţul Charles decît ce ştie toată lumea, plus lucrurile pe care le ştie, în plus, un arhitect care nu e din Marea Britanie. (…). Vizitele ASR în România sînt, cu toată discreţia cu care se desfăşoară, prilej de agitaţie în mass-media autohtonă. De data aceasta, urma să descindă la Horezu şi, de acolo, să vadă o parte din mănăstirile preafrumoase ale Vîlcei. Ceea ce noi am făcut a fost să explorăm trasee cu putinţă de parcurs pe jos de la Horezu la aceste alte lăcaşuri de cult ortodox. Am explicat, pe cît de bine m-am priceput, celor doi reprezentanţi ai ASR ce înseamnă Mănăstirea Horezu. Dintr-un lemn, Bistriţa, Arnota şi toate celelalte care merită şi trebuie văzute.”, scrie Augustin IOAN
„Tot ce era de mîncare, absolut tot, mai puţin apa minerală, fusese adus în container din UK”
„Între două vizite la mănăstire, parcurgeam pe jos şi în pas forţat pădurile din jur, după sfatul localnicilor şi al GPS-urilor din dotarea echipei britanice, căutînd trasee de plimbare optime. Prinţul Charles are vocaţie de pelerin şi parcurge distanţe mari în marş forţat, folosindu-se doar de bastonul său celebru. Mărturisesc că şi renunţasem la ideea de a participa la asemenea marşuri, după ce le-am făcut pe primele două; mi-am jurat în barbă să îi aştept în maşină deşi, probabil, discuţiile cele mai interesante vor fi avînd loc tocmai pe traseu. Aşa am parcurs pădurile şi mănăstirile vîlcene în trei zile: eu ” uşor nedumerit de lipsa evidentă de interes a celor doi britanici pentru arhitecturile dumnezeieşti pe care le vizitam şi le explicam, iar ei ” preocupaţi de drumuri, logistică, programarea drumurilor şi toate celelalte, în strictă colaborare cu echipa SPP, alocată pazei prinţului în România. La întoarcere în Bucureşti, i-am dat secretarului prinţului cîteva dintre cărţile mele despre spaţiul sacru, cu rugămintea de a i le da prinţului, ca referinţă la contemporaneitatea temei pe care dorea să o exploreze. Eram convins, însă, după cum mi s-a părut de interesat musiu secretarul de ce îi spusesem pînă atunci, că ele, cărţile, vor ateriza în primul coş de gunoi de la Otopeni. După cîteva timp de la această excursie de documentare, am fost sunat din nou de R.F. De la ambasadă. Venise prinţul, în cel mai mare secret, la Horezu. Nu mai era nevoie de ghidaj, vizita avea să fie ceva mai scurtă decît se anticipase, dar eram, totuşi, invitat la o cină cu ASR. Mă rog. Se alesese praful de planurile mele de ghidaj. M-am prezentat în seara respectivă la Horezu. Mănăstirea era încuiată şi îşi îndeplinea cu cinste, încă o dată, rolul de fortăreaţă. Eram pe lista sepepiştilor, aşa că am intrat. Pentru că îi cunoşteam deja, am aflat cîte ceva despre vizită. Tot ce era de mîncare, absolut tot, mai puţin apa minerală, fusese adus în container din UK. Doi bucătari personali, valeţi, tot tacîmul. Escorta de prieteni cu care prinţul umbla prin variile sale drumeţii: un compozitor, un botanist, un istoric şi încă vreo trei-patru, mai degrabă companioni decît experţi în (alt)ceva.”.
„Extrem de cult şi de pasionat de cele ale arhitecturii, patrimoniului, tradiţiei”
”Ne-am scuturat mîinile la paharul de rigoare, în aşteptarea prinţului, care a apărut la ora cuvenită şi a stat de vorbă cu fiecare dintre noi cîteva clipe. Cu mine, îndrăznesc să spun, cîteva clipe în plus: citise cărţile trimise şi avea de lămurit cîteva detalii. Am vorbit pe tema arhitecturii religioase o bună bucată de vreme, eu explicîndu-i termenul de „retrofuturism” aplicat în proiectul catedralei patriarhale din 2002. Am mai vorbit atunci despre Temenos Society. (…) Era de faţă şi directoarea de la Mihai Eminescu Trust. Dar, apoi, pentru că nu eram la seminarul de arhitectură religioasă şi patrimoniu, ci înainte de o cină, ASR a trebuit să îşi întreţină ceilalţi cîţiva oaspeţi români, dintre care cei mai proeminenţi erau Principesa Margareta şi Principele Radu. Masa a avut loc în trapeza mănăstirii şi am avut privilegiul de a sta chiar în faţa Prinţului Charles, care îi avea de-a dreapta şi de-a stînga sa pe principesa României şi pe Principele Radu. Acesta din urmă i-a povestit vizita Regelui Mihai I la festivităţile de la Moscova dedicate momentului 1945, unde regele, se pare, fusese extrem de bine primit, ca singur şef de stat din acea vreme încă în viaţă. În fine. Nu am făcut nici o fotografie, nu am nici o „dovadă” că m-am întîlnit cu Prinţul Charles. Cred că e o fiinţă specială; prinţii nici nu pot fi altfel. Extrem de cult şi de pasionat de cele ale arhitecturii, patrimoniului, tradiţiei, ASR este inspiratorul, uneori finanţatorul unor proiecte care sînt extrem de interesante în România” (…), potrivit lui Augustin IOAN (https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/temenos-printul-charles-si-patrimonial-611038.html)