Curtea de Apel Piteşti a menţinut luni sentinţa Tribunalului Argeş, potrivit căreia Ion Horia Horăscu a fost condamnat pentru şase infracţiuni de corupţie, astfel:
• Luare de mită în formă continuată: două condamnări a câte 3 ani de închisoare
• Fals în înscrisuri sub înscrisuri private în formă continuată: 6 luni de închisoare
• Abuz în serviciu în formă continuată: 3 ani de închisoare
• Deturnare de fonduri în formă continuată: 1 an de închisoare
• Fals intelectual în formă continuată: 1 an de închisoare
• Uz de fals în formă continuată: 6 luni de închisoare
„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 6 luni închisoare şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care va fi sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 9 ani închisoare), respectiv un spor de 3 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare, ce se va executa în condiţiile art.60 C.pen. În temeiul art.45 alin.3 lit.a C.pen., cu referire la art.67 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C.pen., respectiv: a) – dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art.45 alin.5 şi alin.3 lit.a C.pen., cu referire la art.65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) alin.(1) lit.a) şi lit.b) C.pen., respectiv: a) – dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat” potrivit minutei instanţei de fond.
Alături de Horăscu, au mai fost condamnate trei persoane: Haralambie Brătianu a primit 3 ani şi zece luni închisoare, iar Petrişor Mircea şi Petrică Popa au scăpat cu pedepse cu suspendare.
Instanţa îl obligă pe Horia Horăscu să plătească Primăriei Prundeni suma de 1.485.661,05 lei. De asemenea, toţi inculpaţii trebuie să plătească în solidar 477.000 lei către partea civilă UATC Prundeni. Magistraţii au mai decis să fie confiscate sumele de 17.730 lei şi 12.000 lei de la Ion Horăscu şi să menţină sechestrul asigurator pe bunurile inculpaţilor.
Probatoriul
„În perioada 2008 – 2010, în patru rânduri, Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, a pretins şi primit de la reprezentantul unei societăţi din mun. Bucureşti, suma totală de 17.730 lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitor la încheierea şi executarea unor contracte de achiziţie la nivelul localităţii Prundeni.
În cursul anului 2012, în aceeaşi calitate, Horăscu Ion a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi din mun. Ploieşti, suma de 12.000 lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale acestuia, referitor la încheierea şi executarea unor contracte de achiziţie la nivelul localităţii Prundeni, iar pentru justificarea sumei respective a încheiat, în fals, un contract de prestări servicii între societatea respectivă şi o societate pe care o administra în fapt.
În anul 2015, Horăscu Ion, în calitate de primar al com. Prundeni, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale în legătură cu încheierea şi executarea unui contract încheiat cu o societate din com. Prundeni, Horăscu Ion asigurând nejustificat plata sumei totale de 40.000 lei către această societate, în baza a două facturi emise în fals de către administratorul societăţii, în condiţiile în care lucrările atestate prin cele două facturi nu au fost efectiv realizate de către societate.
De asemenea, procedând în aceeaşi modalitate, Horăscu Ion, în calitate de primar al com. Prundeni, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, dispunând plata sumei totale de 35.000 lei către aceeaşi societate comercială, fără ca lucrările pentru care s-a efectuat plata să fie realizate.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în perioada 2015 – 2016, Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, jud. Vâlcea, a continuat să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, în legătură cu încheierea şi executarea unui contract de execuţie lucrări pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţi, încheiat cu o societate reprezentată de inculpatul Brătianu Haralambie, pe baza unor documente false realizate de inculpaţii Brătianu Haralambie, Popa Petrică (diriginte de şantier) şi Petrişor Mircea (director tehnic), dispunând plata sumei de 477.000 lei către această societate, deşi lucrările respective nu au fost executate de această societate.
În perioada august – decembrie 2015 în calitate de primar al comunei Prundeni, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul Horăscu Ion a schimbat destinaţia sumei de 1.410.562,05 lei acordată de Guvernul României pentru cofinanţarea unor proiecte de Asfaltare drumuri în comuna Prundeni şi Baza Sportivă Prima Prundeni, folosind aceste sume de bani pentru plata altor servicii şi lucrări care nu au avut legătură cu cele două proiecte, întocmindu-se în acest sens, din dispoziţia inculpatului, 40 ordine de plată care conţin menţiuni nereale.
Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, plata unor debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, din fondurile UATC Prundeni.
Astfel, în perioada 2010 – 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, Horăscu Ion în calitate de primar al com. Prundeni a dispus achitarea, către bugetul de stat, a sumei de 126.736 lei din fondurile comunei Prundeni, pentru a stinge executarea silită pentru debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, utilizând astfel creditele bugetare ale comunei Prundeni în alte scopuri decât cele legate de activitatea unităţii administrativ-teritoriale, obţinând astfel un folos necuvenit şi cauzând o pagubă comunei Prundeni în sumă de 126.736 lei.”, se arată în probatoriul instanţei.


