Râmnicu Vâlcea: Mansardele, pericol public

Incendiul care a izbucnit marţi, 26 aprilie, la mansarda unui bloc din Râmnicu Vâlcea a demonstrat o dată mai mult cât de periculoase şi nesigure sunt astfel de încropeli locative. Primăria Râmnicu Vâlcea a anunţat că firma constructoare a mansardei a dat faliment înainte de finalizarea lucrării, prin urmare locatarii mansardelor nu au actele de proprietate finalizate şi niciun apartament nu are asigurare de daune. Mai mult, distrugerile aduse mansardei şi absenţa oricărei izolaţii pun în pericol toate celelalte patru etaje şi parterul, şi există pericolul real ca în caz de intemperii puternice resturile acoperişului de tablă – ai cărui stâlpi de susţinere au fost grav afectaţi de foc - să fie smulse de vânt şi să provoace pagube materiale semnificative sau chiar victime. Acesta este cel de-al doilea incendiu de mansardă izbucnit în Râmnicu Vâlcea. În urmă cu aproximativ 13 ani, în zona centrală a oraşului a avut loc un eveniment similar.

0

12 apartamente şi două scări de bloc au fost afectate de un incendiu violent care a izbucnit marţi, 26 aprilie, la mansarda blocului  C32 din Cartierul Ostroveni, Râmnicu Vâlcea. Locatarii au reuşit sa iasă la timp şi au scăpat teferi, dar focul a făcut prăpăd pe aproximativ 300 de metri pătraţi şi a lăsat pe drumuri  12 familii.  Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a anunţat ulterior că sursa incendiului ar fi fost  o priză neizolată corespunzător la care era conectată o centrală electrică. Ulterior, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit pentru analizarea modurilor în care se poate interveni în urma incendiului. „Prezentarea făcută de primarul Mircia Gutău  în debutul şedinţei (bazată pe discuţiile din ultimele două zile cu familiile afectate şi în urma vizitei în zonă) a conturat situaţia extrem de complexă rezultată după evenimentul dramatic de zilele trecute: firma constructoare a mansardei a dat faliment înainte de finalizarea lucrării, drept pentru care locatarii mansardelor nu au actele de proprietate finalizate şi niciun apartament nu are asigurare de daune, distrugerile aduse mansardei şi absenţa oricărei izolaţii pun în pericol toate celelalte patru etaje şi parterul de dedesubt şi există pericolul real ca în caz de intemperii puternice resturile acoperişului de tablă – ai cărui stâlpi de susţinere au fost grav afectaţi de foc – să fie smulse de vânt şi să provoace pagube materiale semnificative sau chiar victime”, a anunţat municipalitatea.

Primele intervenţii

Gradul  de distrugere al mansardei de la C32 a fost analizat  de o comisie mixtă alcătuită din specialişti din Primărie, ISU General Magheru, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi alte instituţii responsabile, iar după întocmirea tuturor documentelor necesare şi obţinerea acordului lichidatorului judiciar care gestionează falimentul firmei constructoare s-a trecut la  curăţarea întregului planşeu al imobilului, urmată de securizarea lui, într-o primă fază, prin întinderea unei prelate protectoare care să oprească infiltraţiile de apă provenită de la ploi şi, ulterior, prin construirea unui acoperiş în două ape.

Cinci familii au solicitat să fie cazate la internatul fostului liceu Oltchim

„În ceea ce îi priveşte pe locatarii apartamentelor distruse de incendiu (cinci dintre familii solicitând, deja, cazare de urgenţă la internatul fostului Liceul  Oltchim  din bulevardul Nicolae Bălcescu), se intenţionează repartizarea unor apartamente tot în cartierul Ostroveni, închiriate pe o perioadă determinată de un an de către Primăria Municipiului (în baza unei Hotărâri de Consiliu Local ce va fi supusă aprobării în perioada următoare), iar într-un orizont de timp mai larg se doreşte modificarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale astfel încât cei afectaţi de acest incendiu să poată primi cu prioritate o nouă casă în ansamblul din Ostroveni Sud ce cuprinde 120 de astfel de unităţi locative şi care se află într-o etapă avansată de realizare. Totodată, primarul Gutău a declarat că va face toate demersurile legale disponibile, inclusiv prin posibila implicare a Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru obţinerea de despăgubiri pentru familiile afectate care să acopere, măcar parţial, pagubele acestora”, a declarat Daniel Ionescu, purtător  de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Facebook Comments