Florin Cîțu față cu reacțiunea. Liderul PNL a ales demisia!

Pus de colegii de partid în fața variantei de a-și da demisia ori de a fi schimbat din funcție în cadrul unui congres, Florin Cîțu a preferat să plece singur din fruntea PNL. Liderul Senatului a lăsat să se înțeleagă că decizia liberalilor de a-l schimba de la șefia partidului are legătură cu alianța cu PSD, pe care el nu „a digerat-o“. Alături de el și-a mai dat demisia și Dan Vîlceanu, care a anunțat că își dă demisia din funcția de secretar general PNL.

0

„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. (…) Niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret, pentru că întotdeauna am crezut că măsurile propuse, multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang. Din păcate am avut dreptate“, a declarat Cîţu, care a adăugat că: „Toți colegii am pornit la drum cu aceleași obiective. Se pare că eu am rămas fidel principiilor liberale.

Într-o ședință a Biroului Executiv Național convocată vineri de tabără anti-Cîțu, 42 de lideri PNL au decis organizarea unui Consiliu Național duminică unde va fi stabilită data Congresului extraordinar pentru schimbarea conducerii de partid.
„Majoritatea membrilor Biroului Executiv și a președinților Birourilor Politice Județene apreciază că Partidul Național Liberal are nevoie de un management politic mai eficient în relația cu organizațiile teritoriale. Scopul organizațiilor județene este optimizarea coordonării și îndeplinirea programului de guvernare asumat de PNL, cu un premier din partea PNL.
Necesitatea unei schimbări se impune și datorită contextului geostrategic, existând situații când o decizie administrativă are nevoie de o susținere politică rapidă.
O situație de criză impune măsuri de criză, așa cum a fost nevoie ca România să aibă o majoritate parlamentară solidă, care să consolideze abordările responsabile și să prevină riscul unei crize politice artificiale“, se arată într-un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe.

Conform surselor din partid, actualul premier, Nicolae Ciucă, este favorit pentru a deveni noul președinte PNL.

Facebook Comments