România reacţionează după decizia Rusiei de invadare a Ucrainei. Se solicită activarea articolului 4 al Tratatului NATO

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat joi că a transmis Misiunii României la NATO să ceară activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi, în contextul conflictului din Ucraina.

0

„În urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, am cerut Misiunii României la NATO să ceară împreună cu alţi aliaţi activarea art. 4 din Tratatul de la Washington – care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi – cu privire la impactul situaţiei actuale asupra securităţii aliaţilor“, a informat Aurescu, pe Twitter.

Potrivit articolului 4 din Tratatul de la Washington, părțile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre părți.

Totodată, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Principalele responsabilități sunt legate de monitorizarea situației și coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcționării tuturor serviciilor publice. Din acest grup de lucru fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, Externelor, Bogdan Aurescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Internelor, Lucian Bode, Energiei, Virgil Popescu, Transporturilor, Sorin Grindeanu, Sănătății, Alexandru Rafila, Muncii, Marius Budăi, Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.

„Condamn cu hotărâre invadarea teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă, un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional. Guvernul României își exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei. Fac apel la calm! România și cetățenii români beneficiază de garanțiile de securitate ale NATO și de întreaga solidaritate aliată“, a anunţat premierul Nicolae-Ionel Ciucă pe pagina de facebook a Guvernului.

Facebook Comments