luni, noiembrie 2, 2026

Impunerea măștii de protecție este neconstituțională. Românii sancţionaţi ar putea scăpa acum de amenzi

Curtea Constituţională a României a constatat, marţi, că Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, este neconstituţională!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Potrivit unui comunicat al CCR, în şedinţa de marţi, judecătorii Curţii Constituţionale au admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) şi art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.
Decizia CCR ar putea avea ca efect anularea amenzilor date de autorităţi pentru nepurtarea măştii în spaţiile publice începând din noiembrie 2020!

Potrivit CCR, actele normative anterioare şi ulterioare OUG 192/2020 rămân în vigoare. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, doar dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

PSD și-aduce prefectul înapoi. Cosmin Durle va fi instalat în funcție luni

Schimbare la conducerea Prefecturii Dolj. Eugen Călinoiu a fost eliberat din funcția de prefect printr-o hotărâre de guvern adooptată...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI