luni, noiembrie 2, 2026

Cinci eleve de liceu s-au bătut în plină stradă din… dragoste

Cinci tinere din Focşani, eleve la două licee din localitate, s-au bătut în plină stradă, întreg incidentul fiind surprins de un trecător, care le-a postat apoi pe reţelele de socializare.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Se pare că bătaia a fost motivată de… prea multă dragoste. Mai exact, două dintre bătăuşe, una elevă la Colegiul Naţional Spiru Haret şi cealaltă la Colegiul Tehnic Valeriu D. Cotea, ar nutri sentimente pentru acelaşi băiat. Cele două, fiecare cu propriile însoţitoare, s-au întâlnit pe o stradă din localitate unde au decis să rezolve problema cât se poate de bărbăteşte. Astfel că, sub privirile trecătorilor, fetele au început să se lovească, aruncând pumni şi picioare, dar au apelat şi la „metode tradiţionale“ precum trasul de păr.

sursa: www.jurnaldevrancea.ro

După ce imaginile au ajuns virale pe reţelele de socializare, poliţiştii s-au autosesizat în acest caz şi fac cercetări. „Până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea nu s-a înregistrat nicio sesizare cu privire la agresiunea în cauză. În acest context, în urma vizionării imaginilor în cauză, conducerea I.P.J. Vrancea a dispus sesizarea din oficiu în vederea stabilirii situaţiei de fapt. În funcţie de rezultatul anchetei, vor fi dispuse măsuri legale în consecinţă”, spun poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Avertizare de inundații în Oltenia

Administrația Bazinală de Apă Jiu informează populația că, pe fondul precipitațiilor prognozate și al propagării apelor, au fost instituite...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI