Cum de peste două mii de ani, potrivit unui pact nescris, armele tac în timpul Olimpiadelor, iar China e pe punctul de a deschide Olimpiada de iarnă, încă e pace. O pace străvezie, indefinită. La graniţa cu Ucraina, trupele ruseşti, cu cel mai sofisticat armament în dotare, sunt deja masate şi pregătite de asalt. NATO se agită pe tema asta, şi unele ţări europene în nume propriu, şi România ca membră a tratatului, aflată, protector, sub umbrelă. Uzaţi într-un alt război, de gherilă, cel al facturilor explozive la energie şi gaze naturale, nu prea rezonăm că pământul, aşa îngheţat bocnă, arde sub tălpile a milioane de oameni. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, cu sediul în Sighetu Marmaţiei, reacţionează gravisim şi nu e cazul s-o subestimăm. Dacă în numeroase capitale de pe glob lucrurile au luat-o razna din pricina unei scame respiratorii, nocive, ne întrebăm ce s-ar întâmpla în cazul unor ogive, al unui bombardament nuclear. Uniunea Rutenilor, populaţie greu încercată de vicisitudinile istoriei (60.000 de membri în România, peste 1 milioan în Ucraina), e de părere că, la cumpăna disperării dintre a fi şi a nu fi, Rusia nu va evita să riposteze nuclear. Localităţi româneşti cu simbolistică aparte, care stau în coasta Kremlinului (Deveselu, Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii ş.a.), „vor fi transformate în imense deşerturi radioactive”. Se sparie gândul! Atunci când Olimpiadele, în felul lor, vorbesc tribunelor, armele tac. La fel de adevărat, atunci şi acolo unde lipsa de raţiune îşi face loc şi speranţa se năruie, începe nebunia. Ultima conflagraţie mondială nu şi-a eliberat nici până în prezent umorile. Despre Holocaust, de exemplu, se discută câteodată ca de pe o planetă învecinată. „Don’t look up! Nu va fi nicio invazie în Ucraina!”, titrează Dan Dungaciu în Adevărul. Cu tot tacâmul argumentelor geostrategice pe masă, negocierile dintre Washington şi Moscova – e de părere directorul Institutului de Ştiinţa Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române – au menirea de a stabili ordinea regională, astfel încât Statele Unite să se poată recalibra spre Asia. De ce în tonuri ţipătoare? Pentru că numai un război iminent „aduce dividente, inclusiv politice”. Moscova, la rândul ei, nu pare străină de acest colosal teatru al absurdului. Se vorbeşte în anumite perioade şi locuri de un teatru al operaţiunilor şi nu înţelegem de ce teatru. Avem la vedere actori, regizori, scenografi. Avem la vedere şi dintre cei obişnuiţi să ducă tava. Nu i-ar strica politicii externe româneşti o mai responsabilă cooperare „scenică” atunci când interesele ţării o cer. Aşa, ca pe lângă arlechini, nu trebuie uitat că o politică externă bună pleacă de la o politică internă bună. De rezolvat facturile!
