Rm. Vâlcea: Revelion în stradă cu muzică bună şi focuri de artificii!

Vineri, 31 decembrie, se va pune punctul final la seria de evenimente derulate în centrul Râmnicului sub genericul „Decembrie Magic”, potrivit unui anunț al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

0

Spectacolul Revelion 2022 va debuta la ora 22.00 cu o sesiune muzicală de încălzire, ce va fi urmată, de la ora 22.30, de un recital al tinerilor din ansamblul Angel Voices coordonat de prof. Camelia Clavac. De la ora 23.15, centrul Râmnicului va găzdui grupul Noaptea Târziu , iar ultimele minute ale acestui an vor trece pe acordurile parodiilor muzicale ale binecunoscuţilor Emi, Cuza şi Cucu. Râmnicenii vor intra în noul an admirând focul de artificii ce se va lansa în prima secundă a lui 2022, iar cei care vor dori apoi să continue petrecerea în centrul oraşului o vor putea face pe acordurile unui after-party în stil retro performat la platane de Dee Jay Cristi”, conform anunțului municipalității.

„Pentru siguranţa tuturor participanţilor la eveniment, în zonă va fi prezent un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, precum şi din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru; alături de aceştia, echipaje ale Poliţiei municipiului, ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ale Poliţiei Locale se vor îngriji ca şi acest eveniment să se desfăşoare în cele mai bune şi sigure condiţii.
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea le mulţumeşte tuturor partenerilor implicaţi în derularea evenimentului Revelion 2022 şi a celorlalte spectacole care au adus bucurie în Târgul Decembrie Magic, reuşita acestora datorându-li-se într-o mare măsură”, a declarat Daniel Ionescu, purtător de cuvânt al primăriei.

Facebook Comments