No menu items!
sâmbătă, martie 15, 2025

Oamenii străzii din Berlin nu mai pot dormi la metrou fără certificat verde

Persoanele fără adăpost din capitala Germaniei vor trebui să respecte restricţiile anti-Covid19 impuse de autorităţi. Mai exact, dacă vor să mai doarmă în staţiile de metrou ei vor trebui să prezinte un certificat verde.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Astfel, oamenii străzii care nu deţin un statut 3G, adică sunt „vaccinaţi“, „trecuţi prin bolă“ ori au un „testat negativ“, vor putea fi daţi afară de pe peroane de către angajaţii transportului public din Berlin, notează Agerpres, care citează agenţia de ştrii EFE. Anunţul vine ca urmare a unui val de critici la adresa guvernului oraşului-land Berlin, după ce temperaturile au scăzut la valori de aproape zero grade Celsius în timpul zilei şi în condiţiile în care reţeaua subterană a metroului berlinez era principalul refugiu pentru oamenii fără adăpost. „Suntem conştienţi că situaţia celor fără un acoperiş este deosebit de grea în pandemie“, a declarat vineri senatoarea Elke Breitenbach, care a precizat însă că toată lumea trebuie să respecte legea de protecţie împotriva infecţiilor, iar persoanele fără adăpost pot efectua teste gratuite la centrele disponibile din oraş. Autorităţile din capitala Germaniei au extins, la mijlocul acestei săptămâni, restricţiile anti-Covid, printre acestea regăsindu-se şi interzicerea accesului în mijloacele de transport public, inclusiv pe peroane, pentru toate persoanele care nu deţin un certificat verde.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Șoc: candidații la prezidențiale trebuie să se descurce timp de o lună cu salariul minim. Înmulțit cu 20.000

AEP a finalizat draftul ghidului de finanțare a campaniei electorale prezidențiale, documentul fiind postat în procedura de transparență decizională. „Autoritatea...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI