„Prin acest demers, Muzeul Naţional Cotroceni, iniţiatorul proiectului, aduce în faţa publicului o inedită lecţie de istorie, prin prezentarea unor repere ale genealogiei familiilor Romanov, SaxaCoburg şi Gotha şi Hohenzollern-Sigmaringen, rădăcinile Reginei Maria şi ale Regelui Ferdinand. Descendenţi ai unora dintre cele mai importante Familii Regale, Ferdinand şi Maria şi-au dedicat viaţa construirii unei ţări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiţia creată de părinţii şi bunicii lor în alte ţări din Europa, dar şi de Regele Carol I şi Regina Elisabeta în România.
Portretele prezentate în expoziţie sunt realizate de tineri artişti români: Oana-Alexandra Achiţei, Georgiana Chiţac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Găleţeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo şi Traian Ţamuris.
Expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară specifice perioadei pe care o traversăm”, precizează reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Expoziţie regală la Biblioteca Judeţeană Vâlcea
Miercuri, 8 decembrie 2021, ora 16.00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziţiei „FERDINAND ŞI MARIA, UN DESTIN COMUN: ROMÂNIA MARE”. Expoziţia este adusă la Râmnicu Vâlcea de Muzeul Naţional Cotroceni.


