„Mănăstirea Hurezi, cel mai mare ansamblu monastic din România, a reprezentat un loc special în inima Reginei Maria. Încă de la 17 ani, aceasta s-a îndrăgostit pentru totdeauna de minunata mănăstire albă.
Aici obișnuia să facă plimbări dese prin domeniul de lângă pădure, bucurându-se de aerul curat și de frumusețile arhitecturii brâncovenești. Tot în acest loc Regina Maria și-a manifestat testamentar dorința de a se odihni în veșnicie, marcând exact locul cu o cruce de piatră găsită în zonă, gravata cu slove chirilice, a cărei poveste rămâne încă necunoscută.
Ieri am vizitat Mănăstirea Hurezi, iar Maica Stareță mi-a povestit de această legătură deosebită dintre Regina Maria și „vechea sa mănăstire favorită”, după cum a numit-o chiar aceasta într-o scrisoare adresată mamei sale, în august 1916.” , a notat Nicolae pe pagina sa de facebook.

O dragoste care a durat toată viața reginei
Maria a vizitat Mănăstirea Hurezi pentru prima dată în 1892, la puțin timp după ce a dvenit principesă a României, prin căsătoria cu Ferdinand, viitorul rege. Îndrăgostită imediat de acest loc și fascinată de stilul architectural brâncovenesc , a revenit la Horezu aproape în fiecare an. La 27 iulie 1915, Regina Maria îl vizitează pe I. G. Duca la Măldărești și merg împreună la Hurezi, unde lasă o semnătură autografă în „Registrul vizitatorilor”. Regina amintește în memoriile sale și despre crucea amplasată în locul unde își alesese mormântul: „Am vizitat iubita biserică Sf. Apostoli și locul din apropiere, unde vreau să fiu înmormântată. I-am cerut lui Ion Duca să pună o cruce de piatră veche acolo, pe care am găsit-o în regiune, să marcheze exact locul, pentru că odată moartă nu voi mai putea să explic exact unde aș vrea să zac!”. Regina și I.G Duca vor reveni la Hurezi de-a lungul anilor. O fotografie îi surprinde împreună în curtea lăcașului de cult pe 26 septembrie 2026(foto).

Inspirată de arhitectura brâncovenească de la Hurezi , regina Maria va pune să se construiască la Palatul Cotroceni o nouă aripă pe fațada de nord, cu două foișoare și o scară exterioară de acces, aidoma celei de la Foișorul lui Dionisie de la Mănăstirea Hurezi, precum și cu o terasă belvedere.
„Ma gândesc la frumosul meu Horez, minunata manastire albă.”
În toamna anului 1916 (in timpul primului război mondial), în cartea sa “Povestea vietii mele” , regina consemna: ” […] Scumpa noastra Oltenie nu mai poate fi aparata. E un gand ce nu se poate indura, totusi se pare ca ne e scris ca partea cea mai bogata, cea mai frumoasa, cea mai romaneasca din tara noastra sa fie napadita de dusmani. Ma gandesc la frumosul meu Horez, minunata manastire alba. Mi se spune acum ca tocmai acolo se dau luptele, asadar nici o picatura de amaraciune nu trebuie sa ramana negustata. Vor distruge acel coltisor de pace ales al inimii mele si care mi-e atat de drag, incat am cerut sa fiu înmormantata acolo cand imi va veni ceasul“.
Legatura sa de suflet cu Horezu este reluată în volumul de “Insemnari zilnice” pe care le-a facut in 1927. Joi, 1 septembrie 1927, se gasea la Manastirea Curtea de Argeș, la o slujbă în memoria regelui Ferdinand care murise la 20 iulie : “M-am intors la biserica (n.n. a Manstirii Curtea de Arges) doar mai tarziu, seara, ca sa fiu singura cu mormantul meu (n.n. al sotului, regele Ferdinand). Aceste mari slujbe oficiale (n.n. fusese parastasul defunctului rege) sunt greu de suportat cand ai nevoie de pace si liniste in gandurile si rugaciunile tale. In acesta biserica, fireste, totul este frumos si m-am obisnuit cu ideea ca si eu ma voi odihni acolo intr-o buna zi, desi visul meu fusese sa fiu ingropata la Horezu, in acel loc minunat in care Estul si Vestul se intalnesc.”
Asa se face că în testamentul reginei din iunie 1933 ea schimba dorinta de a fi înmormantată la Horezu, cu cea de a fi înhumată alaturi de soțul sau Regele Ferdinand, la Manastirea Curtea de Argeș, iar inima sa ii fie depusa in Capela Stella Maris de la castelul sau din Balcic.
Însă sufletul reginei Maria a rămas la Manstirea Hurezi.


