Premierul Nicolae Ciucă a făcut prima sa vizită oficială la o fermă avicolă din Vâlcea

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut luni prima sa vizită oficială în calitate de șef al guvernului, în județul Vâlcea, la o fermă de creștere pui din localitatea Frâncești și o fabrică de nutrețuri combinate din localitatea Băbeni ce aparțin grupului „La Provincia”.

0

Grupul cu capital românesc 100%, din care fac parte cele două unități de producție moderne și tehnologizate, a investit peste 100 de milioane de euro după intrarea României în Uniunea Europeană
“Am discutat despre principalele provocări și probleme pe care le întâmpină fermierii, precum și despre modalitățile concrete de remediere a acestora. Am vrut să văd o companie care gestionează întregul lanț de producție a cărnii de pasăre, plecând de la cultivarea cerealelor, producția de furaje pentru asigurarea unei alimentații sănătoase și controlate a păsărilor, reproducție, creșterea puilor, abatorizare, tranșare, ambalare și distribuție la nivel național și internațional.
Fermierii români au nevoie de ajutor pentru ca atât legislația, cât și mecanismele de finanțare să le permită dezvoltarea afacerii, în beneficiul consumatorului român, precum și pentru a le deschide oportunitățile oferite de Piața Unică europeană.
Pentru a reuși acest lucru, avem nevoie de previziune și proiecte pe termen mediu și lung, coerență în procesul de planificare și o stabilire a priorităților. Am convenit cu ministrul Agriculturii să stabilim un mecanism de consultare permanentă cu structurile asociative reprezentative ale fermierilor și agricultorilor români, a căror voce trebuie să fie ascultată când luăm decizii care îi privesc
„, a precizat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Ciucă a fost însoțit de  ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuț Chesnoiu, de prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat și de președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.  

Facebook Comments