No menu items!
sâmbătă, martie 15, 2025

Ionuţ Stroe (deputat PNL): „Următorii trei ani nu sunt un concurs de frumusețe sau o competiție. Guvernul trebuie să livreze în fiecare zi!“

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a declarat joi, în plenul reunit, că alianţa PNL-PSD-UDMR reprezintă o „soluţie de compromis“, care este „condamnată să reuşească“. „Întrebați 100 de români și 90 vă vor spune același lucru: Găsiți o soluție. Înțelegeți-vă. Rezolvați criza! Nu putem fi la nesfârșit un sat fără câini“, a afirmat parlamentarul liberal de la tribuna Parlamentului.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ultimele săptămâni de tensiuni și frământări au crescut foarte mult așteptările, au crescut mizele și au crescut responsabilitatea pentru noua echipă de miniștri. Dar, să fim onești, este o presiune uriașă și pentru cei care ne-am așezat în spatele acestei soluții politice care, trebuie să o spunem, este una de compromis. Așa este în politică: trebuie să faci lucrurile necesare, când s-au epuizat toate celelalte variante. În noua coaliție pe care am format-o suntem condamnați să reușim. Dacă vom eșua, vom eșua toți și ne vom prăbuși. Iar dacă vom reuși, vom reuși doar împreună. Nu există alternativă.
Următorii trei ani nu sunt un concurs de frumusețe sau o competiție în care să ne etalăm ideologii, în care să avem timp să facem cu ochiul electoratului nostru,  ci sunt mai degrabă un mers pe o sârmă foarte îngustă, în care acest Guvern trebuie să livreze în fiecare zi. Este un moment încărcat cu multă gravitate. Dacă după un rând de alegeri un nou guvern pleacă la drum cu o încredere care treptat se erodează, astăzi suntem în situația inversă. Trebuie să începem să câștigăm această încredere cu fiecare decizie, cu fiecare lege și hotărâre pe care o luăm. România este în criză“, a spus Ionuţ Stroe.

Deputatul doljean a mai spus că un eşec al alianţei de guvernare ar deschide uşa extremismului, situaţie care este foarte periculoasă pentru România. „Este obligatoriu să ne aducem aminte că rolul nostru, aici, în politică, este de a rezolva tensiunile și clivajele din societate. Nu de a le amplifica, așa cum au procedat, de exemplu, foștii noștri parteneri de guvernare. Un eșec în acest punct, un eșec al acestei «Mese Rotunde» la care ne-am așezat împreună ar însemna să lăsăm, în viitorul foarte apropiat, un drum liber extremismului, o poartă deschisă inginerilor fricii, cei care își doresc să rupă România în insule mici de ură. Pandemia ne-a arătat că nemulțumirea se poate transforma rapid într-o avalanșă. PNL, PSD și UDMR au ales pragmatismul, peste orgolii, peste multe critici, peste un firesc instinct de conservare.Și mă bucur să văd că am ajuns la agendă bine definită“, a mai spus fostul ministru.

Ionuţ Stroe a prezentat şi un rezumat propriu al programului de guvernare convenit de noua alianţă. Astfel, spune el: „Nu putem face pași mici, fără să avem curaj să facem pași mari. Această coaliție de voință are forța să rezolve mai mult decât problemele crizei sanitare. Are toate atuurile pentru a echilibra bugetul și a reduce deficitul, pentru a face fără vreo întârziere reformele din PNRR, pentru a face autostrăzile care să treacă munții, dar și pentru a rezolva câteva dintre crizele mai adânci care riscă să se fractureze societatea dacă mai sunt omise. Vorbim despre reducerea abandonului școlar – un element central al Proiectului România Educată, de o educație pentru sănătate la nivelul copiilor și tinerilor, de investiții pentru reducerea polarizării sociale, de atenuarea declinului demografic, de creșterea accesului la tehnologii digitale sau de agricultură sustenabilă și tranziția verde.Metoda prin care le vom putea face este, fără îndoială, 100% cea liberală, prin dezvoltare economică, investiții și competitivitate.
Am reușit această formulă consensuală, iar mai departe este obligatoriu ca ea să fie extinsă și către societate. Guvernul are nevoie să coopereze la maximum cu societatea civilă și cu toți partenerii sociali pentru a avea acel ciclu de dezvoltare neîntrerupt sau nefragmentat de războaie politice
“.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Șoc: candidații la prezidențiale trebuie să se descurce timp de o lună cu salariul minim. Înmulțit cu 20.000

AEP a finalizat draftul ghidului de finanțare a campaniei electorale prezidențiale, documentul fiind postat în procedura de transparență decizională. „Autoritatea...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI