Social-democraţii au însă o serie de condiții pe care vor să le introducă în viitorul program de guvernare. Vorbim, în primul rând, de o serie de majorări de pensii, salarii și alocații, dar și despre măsuri de protecție socială, cum ar fi asigurarea subvenției la gicacalorie astfel ca românii să plătească facturi similare cu cele din iarna anului trecut.
Pe de altă parte, conform adevărul.ro, social-democrații au și câteva solicitări în ceea ce privește componența viitorului guvern, precum și modificări ale Constituției. Concret, ei vor creșterea numărului de ministere în Guvern de la 18, câte sunt în prezent, la 20, jumate dintre acestea urmând să le revină. Printre portofoliile vizate se numără Finanțele, Sănătatea, Muncă, precum și Secretariatul General al Guvernului.
PSD o ia pe urmele USR – fără Cîțu premier
De asemenea, liderii PSD au decis că nu vor susține un guvern care să-l aibă în fruntea sa pe Florin Cîțu, președintele PNL. „Florin Cîţu nu poate să mai fie premier într-un guvern care are în componenţă PSD. Noi am sancţionat deja capacitatea domnului Cîţu de a conduce un guvern prin demiterea sa prin acea moţiune de cenzură“, a declarat Sorin Grindeanu, care nu a exclus totuși ca viitorul prim-ministru să fie un liberal.