Un congres absolut imprevizibil

Războiul de uzură din Partidul Național Liberal cu victimă colaterală România, se încheie astăzi, odată cu congresul care va decide între Ludovic Orban și Forin Cîțu. Calculele preliminare indicau o victorie a premierului care și-ar fi asigurat susținerea a 30 de filiale, adică aproximativ 3000 de voturi. Dar nimic nu e bătut în cuie în acest moment. Președintele României, aflat la tribuna congresului, a fost huiduit de un grup vocal din sală, în timp ce o altă grupare a scandat „Orban”.

0

Cei 5000 de participanți la congres au fost aleși „ pe sprânceană” de către liderii de  filiale  iar Comitetele Directoare Județene i-au și votat.

PNL Vâlcea participă la Congres cu aproximativ 106 delegați, selectați  în așa fel încât să dea voturi ambilor combatanți.

 Primul semn de dualitate s-a văzut pe 14 septembrie, când  Filila Vâlcea   a acordat voturi ”la indigo” celor două moțiuni: câte  75  de voturi  ”pentru”, 1 impotrivă și  câte  9 voturi au fost nule.  

Florin Cîțu și-a încheiat joi campania electorală  în Vâlcea( județul în care s-a născut), acompaniat de reprezentanți ai filialelor din Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj și Mehedinți.

Și dacă deputatul Gigel Știrbu de la Olt a decarat  la această întâlnire că  Oltenia susține  „ in corpore” moțiunea lui Florin Cîțu, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a zis că nu e chiar așa: „ În PNL votul nu este impus de o  persoană  sau de decizia unui for  de conducere. Votul este unul liber și este conform conștiinței. Florin Cîțu  e vâcean și suntem  convinși că va benefia de o mare parte din voturile vâlcenilor la congresul de sâmbătă.  Mai ales că vine și  consfințește un lucru pe care îl  așteptă de mult, faptul că Tignevi-Râmnicu Vâlcea, cel mai important proiect așteptat de noi, se va realiza ca drum expres.”.

     Eu cred că, sentimentl vorbind, liberalii din  toată țara îl preferă pe Orban. E mai de-al lor, mai de pahar, mai de țigară, mai de glume, împreună cu el au trecut prin bune și rele de amar de ani.  Pe  Cîțu încă nu l-au asimilat. Asta nu înseamnă însă  că nu îl vor vota.  Până una-alta, primul- ministru este deținătorul  pungii guvernamentale cu bani.

 Dar problema problemelor vine din altă parte, adică de la popor. Combanții de la  congresul PNL au  cote de încredere scăzute în mentalitatea porului, conform  sondajului  Avangarde :   Ludovic Orban are 16% încredere, iar Florin Cîțu – 14%.

Voilà

Facebook Comments