Ţara celor opt ţărişoare

0

S-a descoperit apa caldă a revigorării României cu jeturi de bănet şi prosperitate – regionalizarea. Nu e o reglare a temperaturii de ultimă tresărire. Încă prin 2010 ideea începuse să prindă contur, din necesitate reală, şi există premise că ideea va putea fi validată. De altfel, absorbţia fondurilor europene, şase ani de-acum încolo, se va face prin agenţiile de dezvoltare regională, opt la număr: Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud, Centru, Nord-Est, Sud-Est şi Bucureşti/Ilfov. În felul acesta, nu se va mai merge cu jalba-n proţap la Bucureşti pentru avize, ci pe… scurtătură, cu jalba-n proţap direct la ugerul financiar al Europei unionale, Bruxelles. Deja am împrumutat din eschivele unui fost prim-ministru şi o mai facem o dată: „Acum totul trece printr-un filtru de la centru”. Filtru, înainte de perfectarea noului traseu pe care prind să ruleze cele opt agenţii de dezvoltare regională. Dr. Cristian Băhnăreanu şi dr. Alexandra Sarcinschi, autorii lucrării „Procesul de regionalizare a României şi securitatea naţională” (Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2012), atrăgeau atenţia că „regionalizarea este un proces complex şi nuanţat, care necesită analiza aprofundată a influenţei sale asupra tuturor domeniilor sociale, mai ales în sfera securităţii”. Pe agenda politicii din România se aflau pe atunci câteva scenarii de regionalizare, dar niciunul nu întrunea acordurile majorităţii. Am folosit de câteva ori termenul „regionalizare”, impropriu însă, întrucât, pe parcursul celor opt reorganizări teritoriale ale României în ultima sută de ani, regiunile chiar existau pe hartă în 1950 (28 de regiuni, 177 de raioane). În 1960, numărul regiunilor s-a restrâns la 16 şi s-a revenit la denumiri istorice: Banat, Crişana, Oltenia, Dobrogea etc. Ce avem, în locul regiunilor, acum? Nişte puncte cardinale! Moldova e Nord-Est şi Sud-Est, iar Muntenia e Sud şi Ilfov. Marea Unire, Mica Unire au fost răzuite de ceva ce doar formal se cheamă regionalizare. Nu sunt regiuni, poate nişte provincii redundante ori poate nişte ţărişoare fiecare cu sfatul ei. Procesul de absorbţie a fondurilor europene, factor de importanţă covârşitoare în dezvoltarea economică, va ocoli, deci, filtrul guvernamental. Iar fiecare „punct cardinal” va decide să se dezvolte cum bate vântul şi cum se aşterne liniştea, fără „filtru” şi fără habarul puterii executive, care la rândul ei urmează puterii legislative. La ce bun atunci Guvernul, la ce bun Parlamentul ţării? „Regionalizarea României trebuie să conducă la consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării noastre prin crearea unui ansamblu instituţional modern, a unor zone de dezvoltare uniforme, eliminarea disparităţilor economice şi sociale şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei”. Păi nu e-aşa?…    

Facebook Comments