„Jocurile” din sufragerie

0

Amânate cu un an din cauza pandemiei, Jocurile Olimpice de la Tokyo nu au scăpat de restricţii. Se vor disputa cu tribunele goale, ceea ce nu înfrânge cauza. Din 126 de milioane de japonezi, doar 19 la sută sunt vaccinaţi. De-aici responsabilitatea imensă din partea organizatorilor de a ţine sub control starea de sănătate a 11.500 de sportivi şi a 79.000 de antrenori. Printre măsuri, instalarea în Satul Olimpic a 18.000 de paturi confecţionate din carton pentru a se evita, pe cât posibil, relaţiile sexuale. Noi ştiam că Ilf şi Petrov descind din cu totul altă cultură decât cea niponă. Sosirea flăcării, plecată din vechea Olympia, nu s-a bucurat de ceremonialul cunoscut. Cea de-a 32-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară se va desfăşura între 23 iulie şi 8 august. Delegaţia României este prezentă cu un număr de sportivi după cum urmează: atletism – 10, baschet – 4, box – 2, canotaj – 36, ciclism – 2, fotbal – 18, gimnastică artistică – 3, înot – 4, kaiac-canoe – 2, judo – 3, lupte – 5, scrimă – 2, tenis de masă – 4, tir sportiv – 1, tir cu arcul -1, tenis – 3, triatlon – 1. Vor avea loc 339 de evenimente, în 33 de sporturi diferite cuprinzând 50 de sporturi olimpice. Retrospectiva sportului olimpic românesc dezvăluie un declin dramatic în cazul câtorva discipline la care am fost fruntea: gimnastica, atletismul, kaiac-canoe, boxul, luptele. Multora nu le vine să credem că au fost contemporani cu Nadia Comăneci şi cu colegele ei de echipă care au dominat gimnastica mondială. Cum se explică involuţia? Prin ridicare de umeri. De la JO Rio de Janeiro 2015, delegaţia României s-a întors cu doar 4 medalii. Mai mare deranjul. Aşteptările specialiştilor nu prea sunt încurajatoare nici pentru Tokyo. Sportivii cu şanse ar fi: David Popovici (înot), Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (dublu vâsle), Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă (dublu vâsle categoria uşoară), Ana Maria Popescu (scrimă), Alina Vuc şi Albert Saritov (lupte), Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu (gimnastică). Mihai Covaliu, preşedintele COSR, mizează pe 8 medalii. Sporturile cu cele mai multe medalii obţinute de olimpicii români au fost: gimnastică – 72, canotaj – 38, atletism – 35, kaiac-canoe – 34, lupte – 34. Cele mai multe distincţii la o ediţie de vară – 53, JO Los Angeles 1984. Cel mai bun loc pe medalii – 2, JO Los Angeles 1984. Naţionala Under-23 a României, repartizată în grupa B, va întâlni Hondurasul (22 iulie, Kashima), Coreea de Sud (25 iulie, Kashima) şi Noua Zeelandă (28 iulie, Sapporo). Primele două clasate se califică în sferturile de finală (31 iulie). Semifinalele vor avea loc pe 3 august, iar finala pe 7 august. Dacă va trece de grupe, România va înfrunta în sferturi locul 1 sau 2 din grupa A, din care fac parte Japonia, Africa de Sud, Mexic şi Franţa.

Facebook Comments