O capodoperă, căluşul

0

În 2019, Festivalul internaţional de folclor „Căluşul românesc” împlinea 50 de ani de existenţă. Observ, cu toată dragostea (cunoaşteţi expresia), că după o jumătate de secol de hăuit şi de bătut din pinteni „hălăişa!”, organizatorii nu prea ştiu ce organizează. E ceva internaţional, e folclor şi îi zice căluş românesc. Dincolo de generic, un lucru e clar. Festivalul în sine reprezintă una dintre cele mai mari reprezentări artistice, căluşul fiind inclus de UNESCO, din 2005, pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii. Şi pe bună dreptate. Mai bine mai târziu decât niciodată, ceea ce nu scuză încetineala. Din 2009, pe aceeaşi listă figurează Doina populară, iar din 2012 ceranica de Horezu. De ce nu şi balada, de ce nu şi ceramica de Oboga, în care s-a afirmat Ciungulescu? Marele cărturar Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae”, avusese curiozitatea, în secolul al XVII-lea, să numere, „aproape de eres”, peste sută de „jocuri felurite”. Festivalul acesta s-a născut la Slatina în 1969, fiind ideea preşedintelui de la cultură, Dragomir, argeşean, iar el ştia cine a fost Ilie Maldăr şi ce a însemnat ceata de la Pădureţi care a stârnit furori la Londra în 1935. Slatina a ţinut aproape până în 1974, când Lică Bărbulescu, prim-secretar al judeţenei  de partid şi prim-gornist al muncilor agricole de primăvară, era să facă infarct zărind întreg alaiul căluşăresc al celor care au părăsit satele pentru a se da în stambă la oraş, de Rusalii. S-a trecut îndată la un schimb cultural. Slatina a preluat festivalul de teatru de la Caracal, incomparabil mai tihnit, şi i-a predat căluşul, pe sub mână, lui „Nea Mişu”. Nu prea le-a convenit lui Fulga şi Nichita, primul, director al casei orăşeneşti de cultură, originar din Vâlcele, cea mai tare vatră căluşărească, iar celălalt prim coregraf al judeţului. Şi asta pentru că de la Vâlcele, de la Dobrun şi Osica în susul, nu în josul Oltului, se învăţa din frăgezie căluşul. Fiecare ediţie festivalieră avea ca prolog un simpozion cu de toate pe tema „dansului solar”, de la origini şi ritual la spectacol scenic. Acesta din urmă luând amploare în urma turneelor efectuate în străinătate, unde atrage ritmul îndrăcit, spectaculosul, nu falusul aţâţat al unuia de-i zice mutul. Tradu-le celor de pe Tamisa!… La Slatina, din 1969, şi la Caracal, din 1974, s-au regăsit între ei căluşarii din Oltenia, căluşerii din Ardeal şi Banat, căiuţii din Moldova, într-o grăitoare expresie coregrafică. Pe care şi-au pus amprenta meşteşugită unii ca Puiu Vasilescu şi Gheorghe Popescu-Judeţ. Televiziunea naţională transmite în dese rânduri felurite festivaluri de muzică şi dans popular de peste Carpaţi. Mă întreb şi aici, retoric, de ce un festival de anvergură precum al căluşului nu stârneşte interes.          

Facebook Comments