Premierul Florin Cîțu, în vizită la Colegiul „Carol I“

Primul ministru Florin Cîțu a vizitat marți dimineață Colegiul „Carol I“ din Craiova, o clădire simbol pentru oraș și sediul uneia dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Oltenia.

0

Aflată de foarte mulți ani într-un stadiu avansat de degradare, clădirea, monument istoric, va intra acum într-un amplu proces de consolidare și reabilitare. Investiția, care prevede și reabilitarea sediului Operei Române din Craiova, aflat în aceași clădire, este derulată prin Compania Naţională de Investiţii, valoarea lucrărilor fiind estimată la aproape 20 de milioane de euro. „Este o clădire monument istoric, o clădire foarte veche. (…) De asemenea, clădirea găzduiește o bibliotecă impresionantă, cu cărți de o valoare inestimabilă, precum și o colecție de roci foarte importantă. Toate acestea sunt acum depozitate în alt corp de clădire. Partea de mobilier este, de asemenea, foarte importantă deoarece este un mobilier din lemn masiv. (…) Am închis porțiunea deoarece clădirea prezintă un risc major, bucățile de tencuială fiind un pericol pentru trecători“, i-a transmis premierului directorul Colegiului „Carol I“, Daniel Ion.

Premierul Florin Cîțu și Alexandru Gîdăr – inspectorul general al IȘJ Dolj

La eveniment au participat și ministrul Apărării Naţionale – Nicolae Ciucă, președintele PNL Dolj – deputatul Ștefan Stoica, fostul ministru al Tineretului și Sportului – deputatul Ionuț Stroe, prefectul județului Dolj – Nicușor Roșca, inspectorul general al IȘJ Dolj – Alexandru Gîdăr, precum și mai mulți reprezentanți ai PNL și USR.

Colegiul Carol I din Craiova

Contractul pentru execuția lucrărilor va fi semnat marți, la Craiova, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, Cseke Attila. Firma câștigătoare, Construcții Erbașu SA, în asociere cu Euras SRL din Satu Mare și Terra Gaz Construct SRL din Otopeni, are la dispoziție șase luni pentru realizarea proiectului tehnic și doi ani pentru execuţia lucrărilor.

Facebook Comments