Deputatul Neaţă cere Guvernului să simplifice procedurile ce permit accesul proprietarilor la lemnul din pădurile proprii.

Într-o postare pe pagina sa de socializare deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neaţă, critică actuala guvernare din cauza procedurii complicate privind accesul proprietarilor la lemnul din pădurile proprii, şi cere simplificarea acestei proceduri. Parlamentarul social-democrat subliniază că, din această cauză, există români care sunt nevoiți să cumpere lemn de pe piață, deseori la prețuri foarte mari, pentru încălzirea locuințelor lor și ale părinților lor.

0

« Parlamentarii pot iniția legi, pot corecta și completa legi prin amendamente și pot pune întrebări guvernanților legate de diverse probleme și cereri ale cetățenilor. Eu le-am făcut pe toate acestea în mandatul trecut.

Am inițiat legi, am completat și am corectat legi și i-am întrebat pe guvernanți de ce nu îmbunătățesc viața oamenilor făcând mai bine una sau alta. Cei care au urmărit pagina mea în ultimii ani știu că majoritatea inițiativelor mele parlamentare și-au atins ținta făcând dreptate pentru cei care trăiesc în zone expuse la poluare, ajutând pe cei care investesc în turismul vâlcean din zona muntoasă sau reglementând mai clar relația dintre unele afaceri și mediul înconjurător. Parlamentul României este încă în vacanță. El acceptă în această perioadă întrebări din partea parlamentarilor, pe care le transmite Guvernului pentru a fi analizate și aplicate în procesul conducerii treburilor gospodărești. Am revenit zilele acestea cu una dintre temele pe care le-am mai comunicat și guvernului anterior, fără ca ea să fie soluționată în vreun fel. Cer în continuare și acestui guvern, ministrului mediului în principal, să simplifice procedurile care permit accesul proprietarilor la lemnul din pădurile proprii. Există români care sunt nevoiți să cumpere lemn de pe piață, deseori la prețuri care îi depășesc, pentru încălzirea locuințelor lor și ale părinților lor, tocmai pentru că procedura de a folosi lemnul din pădurile proprii este una sofisticată, greoaie, de foarte lungă durată. Nu reiau aici toată argumentația din documentul depus (vezi imaginile atașate).

Este însă de neînțeles de ce statul „protejează” cu maximă nepăsare fondul silvic național și împiedică cu atâta încrâncenare accesul oamenilor la bunul lor personal.

Încep astfel activitatea mea de deputat în noul mandat, continuând inițiativele pe care le-am avut în ultimii ani, la sugestia oamenilor care mi-au încredințat cu multă speranță problemele lor de viață. Să punem împreună la treabă Guvernul României, în folosul cetățenilor ei! », potrivit deputatului Neaţă.  

Facebook Comments