Revista „Albanica” a ajuns la numărul 8

Revista cultural-ştiinţifică „Albanica”, editată de Asociaţia Liga Albanezilor din România, a ajuns la numărul 8, acoperind astfel doi ani de apariţii. Şi în acest număr, apărut la finalul lunii noiembrie 2020, cititorii vor putea găsi în paginile revistei texte clasice şi actuale, aparţinând atât unor personalităţi ale albanologiei şi culturii albaneze, cât şi unor cercetători şi autori contemporani.

0

„Avem bucuria şi onoarea ca în acest număr al revistei Albanica să regăsim nume precum profesorul Aurel Candrea, scriitorii Ismail Kadare şi Ernesto Sabato, eruditul ieromonah arbăreş Nilo Borgia, dar şi autori contemporani, precum Dorian Koçi, Stoica Lascu, Manuela Nevaci, Besnik Mustafaj, Marius Chelaru sau Liviu Lungu. Desigur, sunt prezente şi texte ale membrilor colegiului nostru de redacţie, precum şi un dossier dedicat actorului albanez de renume european Aleksandër Moisiu. Suntem convinşi că şi acest număr se va ridica la standardele cu care ne-am obişnuit cititorii”, a declarat redactorul-şef al revistei, Dr. Luan Topciu.

Cel de-al 8-lea număr al revistei Albanica are peste 250 de pagini şi este ilustrat color cu lucrări ale artistului albanez Guri (Petraq) Madhi (1921-1988), al cărui nume este purtat astăzi de Galeria de Artă din Korça. Printre celelalte ilustraţii care împodobesc revista se numără lucrări ale artiştilor plastici Aurel Acasandrei, Agron Bregu, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Tudor Meiloiu, Valentina Dinu, Traian Brădean, Nicolae Ionescu, Ion Murariu şi Ion Nedelcu. Multe dintre lucrări au fost puse la dispoziţia redacţiei prin bunăvoinţa domnului Nicolae Ionescu.

Revista Albanica este distribuită în mod gratuit către cele mai importante instituţii de învăţământ, cercetare şi cultură din România, Albania şi Kosovo, precum şi către profesori şi cercetători de renume. De asemenea, revista ajunge şi pe rafturile bibliotecilor judeţene şi universitare din România.

Albanica – nr. 8
CUPRINS


Luan Topciu, Paradigmele exilului
Stoica Lascu, N. Iorga şi albanezii în anii de înfăptuire a shtetit shqiptar (1912-1915)
Dorian Koçi, Edward Lear în teritoriile Albaniei de astăzi, la mijlocul secolului al XIX-lea
Liviu Lungu, Schiţe de rememorare: o pagină şi mai multe de istorie albaneză
Dossier – Aleksandër Moisiu
Prof. Dr. Ion Aurel Candrea, Limba albaneză în raporturile ei cu limba română
Manuela Nevaci, O cercetare sociolingvistică asupra dialectului aromân (ASAR)
Cezar Ivănescu – Viorel Ilişoi, Kagemusha. Şapte zile cu Cezar Ivănescu
Nilo Borgia, Pericopă evanghelică în limba albaneză din secolul al XIV-lea, dintr-un manuscris grec de la Biblioteca Ambroziană
Radu-Cosmin Săvulescu, Creştinismul albanez între Orient şi Occident. Regnum Albaniae (Mbretëria e Arbërisë)
Ernesto Sabato, Vizita în Albania
Medalion Nichita Stănescu, Poezii
Ismail Kadare, Noaptea sfinxului
Besnik Mustafaj, Vară fără întoarcere
Luan Topciu, Morfologia sufletului, introducere
Marius Chelaru, O privire asupra Albaniei

Facebook Comments