miercuri, octombrie 21, 2026

PNL peste PSD. PRO România, PMP şi UDMR peste prag

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

În ciuda unei slabe mobilizări în multe judeţe din Transilvania şi a unui scor foarte bun obţinut de PSD în partea de Sud a ţării, PNL se distanţează în cursa electorală şi, cel mai probabil, va câştiga alegerile parlamentare. Surse politice spun că, în acest moment, diferenţa între PNL şi PSD este de patru procente în favoarea liberalilor, iar acest avans s-ar putea mări până la finalul zilei.
În schimb, se anunţă deja o zi dezastruoasă pentru Alianţa USR-PLUS. Aceleaşi surse spun că partidele lui Dan Barna şi Dacian Cioloş înregistrează, în acest moment un scor extrem de mic în comparaţie cu aşteptările, fiind creditate cu puţin peste 10% dintre voturile exprimate.

Trei peste prag

Cel mai probabil, din viitorul Parlament vor face parte şi Pro România, PMP şi UDMR, toate cele trei formaţiuni având, în acest moment, peste 5% din voturi. Chiar dacă au existat numeroase zvonuri legate de un eşec al PMP şi UDMR, se pare că acestea şi-au mobilizat suficient de bine propriul electorat şi vor reuşi să facă pragul.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre „surpiza“ AUR, care, în ciuda unei campanii agresive pe reţelele de socializare, nu va reuşi să strângă numărul necesar de voturi pentru a face parte din viitorul Legislativ.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Râmnicu Vâlcea: Primăria anunță o piață volantă în zona Nord.

Până la reabilitarea Pieței Nord, locuitorii cartierului vor putea cumpăra fructe, legume și flori dintr-o piață volantă deschisă trei...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI