Laura Vicol: „Învăţaţi! Dacă mai aveţi de la cine, dacă mai aveţi unde, dacă mai aveţi cu ce!”

0

Eu nu ştiu dacă ministrul PNL al educaţiei, Monica Anisie, cunoaşte această realitate, însă mie mi-e suficient ca, tocmai pentru că o ştiu, să încerc, alături de viitorii mei colegi parlamentari, să fac ceva.

Unul din patru copii (peste 22%) de vârstă şcoalară din zona rurală părăseşte prematur şcoala. Adică renunţă să mai înveţe, să mai capete o calificare. La nivel naţional, unul din şase copii (peste 15%) abandonează şcoala prea devreme.

Toţi aceşti români vor fi, în următorii 40-45 de ani din viaţa lor, handicapaţi de lipsa unei diplome.

Ei vor încasa, dacă vor încasa vreodată,  mai puţin de jumătate din salariul pe care l-ar fi încasat dacă ar fi rămas la şcoală până la absolvire.

În Uniunea Europeană, rata medie de abandon şcolar este de doar 10%, iar România nu pierde aceşti copii din cauză că nu are suficienţi bani, ci pentru că nu se ocupă nimeni de problemă.

M-am uitat pe cifrele din UE şi iată cum arată:

După cum se vede, ungurii au doar 12% rata de abandon şcolar, iar polonezii sunt la 5%. La 3% se cifrează abandonul şcolar în Croaţia, ţară pe care recent am depăşit-o în toate statisticile europene privind PIB/locuitor. La fel şi în Grecia, altă ţară pe care ne mândrim că am depăşit-o economic anul trecut.
Aşadar, ruşinea de a fi în topul european al abandonului şcolar ţine de nesimţirea guvernanţilor, care nu dau doi bani pe viitorul copiilor noştri. Cât despre defavorizarea copiilor din zonele rurale, nici atât nu suflă nimeni o vorbă.

40 din 100 de elevi români cu vârsta de  15 ani au avut dificultăţi de înţelegere a textelor cu o lungime şi complexitate moderate sau a materialelor cu care nu erau familiarizaţi.
47 din 100 de elevi români cu vârsta de 15 ani au avut dificultăţi de interpretare şi de recunoaştere a modului în care se pot reprezenta matematic unele situaţii simple, iar 44 din 100 de elevi români cu vârsta de 15 ani nu aveau un nivel de cunoştinţe de bază în domeniul ştiinţei. Acest nivel scăzut de cunoştinţe este printre cele mai ridicate din UE şi reprezintă aproximativ dublul mediei UE (22,7% pentru citire, 22,9% pentru matematică şi 22,3% pentru ştiinţă). În toate cele trei domenii, media PISA a elevilor români a fost cu aproximativ 60 de puncte sub media UE, echivalentul a un an şi jumătate de şcolarizare.
Singurul liberal pe care l-am auzit vorbind despre aceste cifre dezastruoase a fost Adriana Săftoiu. Poate tocmai de aceea ea nu se mai regăseşte pe listele partidului pentru viitorul Parlament.

Da, acesta este rezultatul sintetic al zecilor de reforme ale educaţiei: copiii români au un an şi jumătate de şcoală mai puţin decât ceilalţi copii ai Europei!

Comparativ cu 2015, performanţa României nu s-a îmbunătăţit la citire sau la ştiinţă şi s-a înrăutăţit considerabil la matematică, adică avem rezultate din ce în ce mai proaste şi nimeni nu pare să fie deranjat de acest fapt.

Procentul elevilor cu rezultate bune, şi anume al elevilor care au demonstrat că deţin cunoştinţe complexe la materiile testate, este foarte scăzut, cu mult sub media UE: 1,4 % la citire (media UE: 8,5%); 3,2 % la matematică (media UE: 11%); 1% la ştiinţă (media UE: 6,3 %).
Polarizarea se vede din plin şi aici, la rezultatele obţinute la învăţătură.
Studiul PISA, coordonat de OCDE, a indicat că aproximativ 45% dintre elevii de 15 ani consideră că nu au sentimentul de apartenenţă la şcoală. O treime au raportat că au fost hărţuiţi cel puţin o dată pe lună, iar rezultatele acestor elevi au înregistrat un scor mai mic cu 40 de puncte.

Ţara pe care noi ne-o dorim dreaptă şi egal de atentă cu toţi cetăţenii săi este, de fapt, ţara în care 62% dintre elevii din medii defavorizate au probleme la citire, în comparaţie cu 19% în rândul colegilor lor favorizaţi din punct de vedere socio-economic.

La evaluarea naţională din anul 2020 de la sfârşitul clasei a opta, 24% dintre candidaţi nu au obţinut nota minimă de 5, dintre aceştia, 15% proveneau din zonele urbane şi 38 % din zonele rurale.

Copiii noştri trăiesc de mici într-o lume nedreaptă, în care cei care se nasc la ţară au de două ori mai puţine şanse în viaţă decât cei care se nasc la oraş. La citire, acest decalaj de performanţă este de 109 puncte, ceea ce echivalează cu peste doi ani şi jumătate de şcolarizare. Adică, dacă ai neşansa să te naşti la ţară, vei face cu doi ani şi jumătate mai puţină şcoală decât la oraş!

Vorbim, la nivel european, de educaţie digitală? Iată ce am făcut aici pentru acest obiectiv. În total, doar 57% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani au competenţe digitale de bază sau peste nivelul de bază (media UE: 82%).

Decalajul în raport cu media UE este evident în mod special în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor şi competenţele informatice, care includ luarea de decizii privind instrumentele digitale şi folosirea acestora, achiziţiile online, crearea de conţinut şi programare.

TIC este o materie opţională în clasele primare şi, începând din 2017, o materie obligatorie în învăţământul secundar inferior. Cu toate acestea, şcolile din zonele rurale, care asigură şcolarizarea a 43% dintre elevi, au o capacitate mai redusă de a asigura educaţia digitală, deoarece deţin mai puţine cadre didactice calificate şi o infrastructură digitală mai slabă. 

Abia jumătate dintre tinerii absolvenţi din România au cunoştinţele digitale necesare economiei din secolul nostru. Cu un sfert mai puţini decât în restul Europei. Cei 43% dintre tinerii români rămaşi fără competenţe digitale vor fi excluşii şi defavorizaţii societăţii viitoare. Cine se gândeşte la ei?

Şi aici, în domeniul educaţiei digitale, copiii de la ţară sunt dezavantajaţi. Comparativ cu media UE, mult mai puţine şcoli sunt extrem de bine dotate şi conectate din punctde vedere digital. Doar unul din şapte (14%) dintre elevii români în învăţământul primar (media UE: 35 %), unul din şase (16%) în învăţământul secundar inferior (media UE: 52 %) şi trei din zece (31%) în învăţământul secundar superior  (media UE: 72%) studiază în astfel de şcoli.

În 2017, una din 5 şcoli nu era conectată deloc la internet, din care doar 5% în zonele urbane şi 24% în zonele rurale (potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, 2018).

Numărul de calculatoare din fiecare şcoală este cu 60% mai mare în zonele urbane decât în zonele rurale, ceea ce ilustrează decalajul mai profund dintre zonele urbane şi rurale în domeniul educaţiei.

Despre ce şanse egale vorbim?

Şansa de a face o facultate este cu atât mai mare cu cât părinţii au făcut o facultate:

Motiv pentru care avem cei mai puţini tineri cu facultate dintre toate statele europene:

Şi totul, oameni buni, pleacă de la faptul că România alocă cel mai puţin pentru educaţie dintre toate statele Uniunii Europene, 2,7% din PIB:

Ce putem face?

În primul rând, să alocăm pentru educaţie măcar 4 procente din PIB, aşa cum fac Ungaria şi Polonia.
În al doilea rând, să dotăm şcolile de la sate la fel ca cele de la oraş.
În al treilea rând, să ducem şi la sate profesori adevăraţi, nu suplinitori. Şi să avem un program special pentru înlăturarea decalajelor între copii.

Haideţi să le dăm aceeaşi şansă tuturor!
Voi lupta să li se facă Dreptate!

Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, executat de SC INDISCRET MEDIA SRL, CUI mandatar financiar: 11200020

Facebook Comments