UEFA vrea ca Euro 2020 să se desfășoare doar în Rusia. Ministrul Ionuț Stroe nu crede că este posibil

În ultimele zile circulă un zvon cum că UEFA ar vrea să organizeze turneul final de fotbal Euro 2020, amânat în 2021, în Rusia. În prezent, acesta va fi susținut în mai multe state din Europa.

0

Pandemia de coronavirus s-a acutizat în Europa, iar UEFA ar dori să mute turneul final de la anul în Rusia. Cu toate acestea, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, consideră că acest lucru este puțin probabil, iar țara noastră este în grafic cu tot ceea ce și-a propus pentru a organiza în condiții civilizate Euro 2020, care a fost amânat pentru la anul.

Chiar şi în aceste condiţii de astăzi, EURO 2020 poate fi un succes în România, pentru că mare parte din acest eveniment este deja organizat. Noi suntem în grafic cu toate pregătirile”, a scris Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a anunțat că, deocamdată, nu a fost lansat un scenariu în care turneul final să fie organizat într-o singură țară. Cu toate că pandemia de coronavirus este tot mai gravă demnitarul crede că ne vom bucura de fotbal de calitate la București.

„Nu există un asemenea scenariu în care EURO 2020 să se desfăşoare într-o singură ţară. Sunt simple speculaţii, care nu sunt bazate pe niciun fel de informare oficială. Gândiţi-vă că în acest moment ar fi foarte greu să modifici conceptul EURO 2020 peste noapte. Pentru noi ar fi complet surprinzător un asemenea scenariu, dacă nu chiar dezamăgitor, pentru că noi, ca şi celelalte ţări cred, am muncit foarte mult, cel puţin în ultima perioadă, pentru a fi gazde bune şi pentru a beneficia de pe urma investiţiilor făcute. Să nu uităm că există şi o componentă sportivă, şi una economică, şi una de prestigiu pentru fiecare ţară angajată şi implicit pentru România”, a mai scris Stroe pe Facebook.

Bucureşti se află printre cele 12 oraşe europene care vor găzdui EURO 2020, pe Arena Naţională urmând să aibă loc trei meciuri din grupele Campionatului European şi unul din optimi.

Facebook Comments