Ștefan Stoica, președinte PNL Dolj: Ne-am fi dorit ca o alianţă cu USR să fie şi la Craiova

Preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a declarat, duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll, că, dacă PNL şi Alianţa USR-PLUS ar fi susţinut un candidat comun, la fel ca în Bucureşti, Nicolae Giugea ar fi câştigat lejer primăria Craiovei.

0

„Ne-am fi dorit ca o alianţă cu USR să fie şi la Craiova. (…) Dacă şi la Craiova, ca şi la Bucureşti, am fi mers într-o alianţă cu USR, azi, cu peste 50%, domnul Giugea ar fi fost primarul municipiului Craiova şi alianţa USR-PNL ar fi condus Consiliul Local“, a declarat Stoica.

La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că ziua votului a fost o zi bună pentru PNL la nivel naţional. „A fost o zi bună. A fost o zi bună şi se vede peste tot în ţară. Lucrul acesta a fost confirmat şi de organizaţia noastră, de PNL Dolj. Felicitări domnului Giugea, felicitări domnului Gîdăr, pentru o muncă extraordinară. PNL va aduce în fruntea administraţiilor locale peste tot în ţară, o nouă generaţie de administratori publici, o nouă generaţie de oameni, care vor fi incomparabil mai buni, mai morali, mai educaţi şi mult mai bine pregătiţi decât tot ce a fost până acum în România“, a spus Stroe.

Conform unui exit-poll realizat de CURS – Avangarde, confirmat de numărătorile paralele ale partidelor, Lia Olguţa Vasilescu a câştigat bătălia pentru fotoliul de primar al Craiovei, candidatul PNL, Nicolae Giugea, clasându-se pe locul al doilea.

Facebook Comments