Cartea topită în breaking-news

0

Deoarece guvernul Orban aruncă vârtos cu bani pe fereastra deschisă de alţii, fără să îndese şi în puşculiţa editorilor, un ziar a titrat: „Cartea s-a hotărât să moară în România”. Dacă s-a hotărât singură sau dacă s-a hotărât de alţii, guvernul nefiind scutit de bănuieli, contează mai puţin. Ca în atâtea alte clasamente de doftă, ţara noastră se află la coada Europei şi în privinţa consumului de carte, deşi, generic,  prea consumăm la grămadă. Aşa cum ne folosim, pe sponci, de săpun, la fel ne folosim şi de „cetit”, despre care Ion Neculce spunea că „nu există alta mai frumoasă şi de mai folos zăbavă”. Cifrele emergente ne pun într-o lumină de felinar cu gaz. Eurostar 2018 constata că o treime din veniturile lunare ale românilor constrânşi la sărăcie se duc pe mâncare, băutură, facturi. Până la cultură există un şir de priorităţi în funcţie de cum şi le ordonează fiecare. Întrebat ce crede despre cărţile pe care le-a citit, un tânăr răspunde: „Nu mi-au trebuit la nimic”. Salvând astfel ceva şi din onoarea cărţii, fiindcă teatrul, filarmonica, opera, spaţiul expoziţional sau baletul intră în aceeaşi inutilă categorie. Curricula şcolară nu prea e generoasă cu limba română, cu latina, cu istoria, nici cu orele de sport sau desen, considerate „cenuşărese”. Cititul e doar o verigă, fie şi de aur, din lanţul educaţiei permanente. Cumpărarea individuală de carte nu e totuşi un indiciu hotărâtor, câtă vreme dispunem de biblioteci funcţionale inclusiv în comune. Nu „cetitul” în sine e problema cât timpul de lectură într-un cadru domestic năpădit de tehnologie. Dar până să vorbim de un timp al lecturii, vorbim de un timp al informaţiei într-o realitate multidimensională. Nu e de mirare că pe lângă telefon, tabletă, computer, orice familie găteşte, spală, calcă şi se vântură pe holuri cu televizorul deschis. Micul ecran ţine loc şi de şcoală, şi de facultate, şi de biserică, la sărbătorile de peste an. Aici, bucurie, nu mai suntem ultimii în Europa. Media orelor zilnice de stat la televizor ale oricărui român de peste 18 ani este 6,3. În Ungaria, de 4,9 şi în Cehia de 3,9 – ca să ne raportăm la consumatorii de imagine cei mai fervenţi. O comparaţie micul ecran-carte este neavenită, cum neavenit este să-i circumscrii pe clasicii universali nivelului de preeminenţă al realizatorilor TV, incontestabili unii dintre ei. Dacă tot discutăm de capital într-o lume dependentă, strict, de capital, iată o remarcă Libertatea. Cele trei firme care deţin licenţele televiziunilor Pro TV, Antena 1 şi Kanal D au cumulat în 2019 afaceri de 297 milioane euro. Cea mai impozantă şi spaţioasă casă a cărţii din orice mare oraş românesc nu prinde culoarul nici într-un veac de singurătate, fie şi alergând singură.                

Facebook Comments