Se întorc femeile

0

Kate Mosse punctează ca la carte. Kate Mosse (58 de ani), scriitoare, prezentatoare britanică de televiziune, fondatoarea WPF – Women’s Prize for Fiction. A nu se confunda cu Kate Moss (46 de ani), fotomodel. Mosse, iar nu Moss, lansează proiectul „Reclaim Her Name” şi trece, după 25 de ani de activitate pusă în slujba emancipării femeii, la reeditarea a 25 de romane aparţinând unor doamne, semnate însă cu pseudonime de domni. Este cazul scriitoarei Mary Ann Evans, care, sub pseudonimul George Eliot, considerând că astfel reputaţia sa de femeie nu va avea de suferit, publica în foileton, începând cu 1871, romanul „Middlemarch”.  Violet Paget a procedat la fel cu „A Phantom Lover” („Un iubitor de fantome”), roman pe coperta căruia, din acelaşi motiv, s-a semnat Vernon Lee. Arnold Petri este, de fapt, Ann Petri, prima autoare afro-americană căreia i s-au vândut un milion de exemplare din tirajul uriaş al unei singure cărţi, iar George Sand este, la rându-i, Amantine Aurore Dupin. Şi tot aşa până la 25 de titluri şi autori/autoare. Iniţiativa fondatoarei WPF, de recuperare a unor nume prestigioase în sfera literaturii, nu are prin nimic de a face cu Black lives matter, care e altă gâscă-n altă traistă. Ceea ce le-ar putea apropia, forţând lucrurile, cum nu puţine şi nu de puţine ori se forţează într-un timp mai degrabă al anarhiei decât al ordinii (al ordinii prin anarhie, cumva?), este că în ambele ipostaze au căzut „capete”. Că sunt statuare sau livreşti, de bronz sau de carton plastifiat, contează infim. Acuşi se trezesc nişte domni care iau foc pe te miri unde, fiindcă emanciparea femeii prin „Reclaim Her Name” loveşte, subtil, în statutul dintotdeauna al bărbatului. Unul dintre preceptele biblice (haideţi că nu suntem chiar pe mână cu Bafomet!) porunceşte ca „femeia să nu poarte ceea ce poartă bărbatul”. Iar dacă v-aţi repezit contrând cu kiltul scoţian şi fustanella greacă, opriţi-vă. În Extremul Orient, pantalonii erau doar lenjerie de corp. În China antică, spre exemplu. În Japonia medievală, pantalonii (ce va să zică nişte pantaloni?!) indicau statutul social al oricărui samurai, curtean sau aristocrat. Predecesoarele noastre, îşi zic astăzi femeile, au obţinut exact lucrul pentru care au militat: egalitatea de şanse. Au trecut de la corsete şi rochii diafane la croieli simple, după care au împrumutat şi reinventat pantalonul masculin. Modelul boyfriend, specific bărbătesc, este şi el acaparat de femei. Cămăşile de inspiraţie masculină, sacoul de aceeaşi factură, sunt ale lor. Ar fi caraghios, din partea masculului lăsat – vorba vine – fără pantaloni, să apară în rochiţă cu bretele, spre a-şi răzbuna sexul din care natural face parte cu egalitatea de şanse. Dacă nu mă înşel, a şi făcut-o. Cu organ cu tot.      

Facebook Comments